Un puternic incendiu a distrus o gospodărie aflată în construcție, în noaptea de duminică spre luni, în comuna Capu Câmpului. Focul a izbucnit în jurul orei 22.20, la casa nelocuită a unei femei în vârstă de 70 de ani, și s-a propagat cu repeziciune la anexele din jur. Incendiul a fost anunțat de un vecin la 112, iar pompierii militari de la Garda de Intervenție Gura Humorului și de la Detașamentele de Pompieri Suceava și Câmpulung Moldovenesc, sprijiniți de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Capu Câmpului și ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al preotului Gabriel Puiu Florea, din comuna Cornu Luncii, au intervenit cu 7 autospeciale, o ambulanță SMURD și una SAJ.
La sosirea echipajelor ardeau acoperișul casei, adăpostul de animale și garajul locuinței, existând pericolul de extindere la gospodăriile aflate în învecinate. Cele 7 echipaje de pompieri s-au luptat aproape 5 ore cu flăcările, incendiul fiind lichidat aproape de ora 3 a dimineții. Au fost înghițite de flăcări acoperișul casei de locuit pe o suprafață de 200 de metri pătrați, adăpostul de animale și garajul pe o suprafață de 150 de metri pătrați, iar la gospodăria aflată în vecinătate s-a degradat fațada casei pe o suprafață de 80 de metri pătrați și tâmplăria din PVC.
În același timp, un bărbat din localitate le-a spus polițiștilor că la locuința tatălui său, aflată la circa 50 de metri de casa aflată în construcție și cuprinsă de flăcări, a găsit arzând mocnit peretele din scândură al unei magazii de lemne, pe care acesta a reușit să-l stingă cu apă, fără pagube prea mari.
În timpul intervenției de stingere a incendiului de la casa în construcție, o femeie și un bărbat care au încercat să dea o mână de ajutor au fost răniți, suferind plăgi și excoriații la mâini, fiind tratați de personalul ambulanțelor.
Prejudiciul produs la locuința cuprinsă de flăcări este de aproximativ 35.000 de lei, iar cel de la locuința afectată din apropiere este de aproape 8.000 de lei. Cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului au fost reluate luni dimineață, la lumina zilei, și au stabilit drept cauză probabilă folosirea intenționată a flăcării pentru a genera incendiu. De asemenea, făcând o corelare a acestei cauze probabile cu incendiul izbucnit la magazia aflată la câteva zeci de metri distanță, polițiștii continuă cercetările pentru a depista un potențial suspect, care s-ar putea face vinovat de producerea incendiului care a distrus gospodăria.