Protejați de lege

O gașcă de minori de 13-14 ani a comis peste 20 de furturi, fără ca poliția să poată face ceva



Patru minori din comuna Șcheia, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, au comis acum două zile un furt asupra unui pescar, fapta copiilor depășind cu mult însă un banal furtișag. Minorii au dezumflat cauciucurile și au distrus luneta mașinii pescarului, violența cu care au acționat arătând că aceștia pot fi mult mai periculoși decât ar părea poate la prima vedere. Marea problemă este că gașca de minori de 13-14 ani din Șcheia a comis cel puțin 20 de furturi până acum, însă, având în vedere vârstele pe care le au copiii, aceștia au o răspundere penală limitată, iar polițiștii nu le pot face mare lucru.
Scenariul unei furt care arată că minorii sunt capabili de fapte grave
Acum două zile, luni, în jurul orei 10.00, Poliția Comunală Șcheia a fost sesizată prin numărul unic de urgențe 112 de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Suceava, care a relatat că în timp ce se afla la pescuit pe malul râului Suceava, pe raza satului Șcheia, a fost atacat de patru minori, care i-au sustras o undiță, l-au lovit cu pietre și i-au provocat distrugeri la autoturismul personal, un Opel Vectra.
Din ancheta derulată ulterior a rezultat că bărbatul a început să pescuiască luni dimineață, la ora 8.00, iar la scurt timp patru minori au venit lângă el și i-au cerut să le dea și lor un băț de pescuit. Bărbatul i-a refuzat, iar la scurt timp cei patru au început să arunce cu pietre spre el. Mai mult, unul dintre minori a pus mâna pe unbăț de pescuit și a fugit. Bărbatul în vârstă de 57 de ani a plecat în urmărirea acestuia însă, rezultă din anchetă, a alunecat și a căzut în râul Suceava.
„În moment în care partea vătămată a căzut în apă, cei patru minori s-au deplasat la autoturism, i-au dezumflat roțile, au distrus luneta și au sustras oglinzile laterale, iar din portbagaj au sustras mai multe scule”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În baza semnalmentelor oferite de victimă, polițiștii și-au dat seama în scurt timp despre cine este vorba, asta în condițiile în care în ultima perioadă au înregistrat numeroase furturi comise de o gașcă de minori din Șcheia.
Trimiși la furat de cei mai mari din familie
Minorii din familiile de romi Cuțitaru, Bozomală și Râpă (din care provin mai multe persoane care au fost cercetate și condamnate pentru furturi) au devenit deja o mare problemă, au mărturisit surse judiciare. Ei au comis cel puțin jumătate din furturile din zona Șcheia în ultimele luni, fiind probați în peste 20 de fapte. Marea problemă este că la vârsta pe care o au autorii nu se poate solicita reținerea sau arestarea preventivă a acestora, decât în situații cu totul deosebite. Așa prevede Codul Penal, care înlătură practic orice răspundere de natură penală pentru copiii până în 14 ani.
Polițiștii au toate motivele să creadă că minorii romi din Șcheia sunt pur și simplu trimiși la furat de cei mai mari, tocmai pentru că nu au răspundere penală.



Recomandări