O fuziune UNPR-PMP?

Devenit un critic al Uniunii Europene, Traian Băsescu susține că nu trebuie să primim nici un refugiat fiindcă și Uniunea Europeană “ne-a făcut de râsul lumii” când ne trimitea țiganii acasă. Adică Uniunea Europeană ne-a făcut de râs și nu cerșetorii și hoții. Cotele propuse de CE l-au nemulțumit pe Iohannis, care le-a respins, iar acum rămâne să vedem dacă putem să negociem și să rămânem la “cotele voluntare” pe care ni le-am stabilit. Altfel, din cei 6.000, potrivit procentului de 1% lideri islamiști calculat de Băsescu și confirmat de presa occidentală, vreo 60 ar fi periculoși. Criteriul propus pentru identificarea teroristului (bărbat, tânăr, vorbitor de engleză) este depășit. Ar fi suspect dacă ar ști rusește. Sau românește. În E uropa au intrat deja 4.000 de lideri islamiști strecurați printre refugiați, pe care însă Germania și Franța i-au primit cu flori, ca pe niște eliberatori. Dar să sperăm că facerea de bine nu va duce la rezultatele binecunoscute.
Adevărul e că nu știi pe cine bagi în casă nici când vine primarul sau popa: de Sfânta Maria, Patriarhia a anunțat pe site că e nașterea Domnului, respectiv Crăciunul. A confundat mama cu fiul, ceea ce e ciudat. Nu tocmai bucuroși de oaspeți, președintele și premierul ne-au atras atenția să nu ne isterizăm, să nu fim xenofobi sau rasiști. Ce să zic, trebuie să fim și noi europeni, solidari și toleranți. Și chiar suntem. O adevărată casă de toleranță.
Traian Băsescu este deja foarte tranșant în abordarea problemei refugiaților. S-a poziționat împotriva construirii unei moschei în București. Pe scurt, merge în direcția unei politici naționale radicale. Aici se întâlnește cu “interesul național” propovăduit de Gabriel Oprea. În aceste momente de criză, o politică de protecție a interesului național ar putea avea mare succes. Pe asta mizează Băsescu. Va reuși să-l convingă și pe Oprea?
Președintele Băsescu l-a recompensat pe “generalul izmenar”, Gabriel Oprea, scutindu-l de critici și înțepături. Nimic nu demonstrează că, după terminarea mandatului, ar fi intervenit vreo schimbare în relația dintre cei doi. Se știe că atunci când la cel mai înalt nivel există o relație apropiată, partidele urmează direcția impusă de lideri. Acesta este cel mai puternic argument pentru o fuziune. UNPR, în ciuda optimismului afișat, este departe de a putea merge pe liste separate. Oprea nu mai vrea să conducă un partid-căpușă. UNPR, la fel ca PUR sau PC, a intrat în Parlament datorită alianței cu PSD. Singur nu ar fi reușit niciodată. Dacă în 2016 va merge singur și nu va reuși să depășească pragul electoral, cariera lui Oprea se termină lamentabil. Odată cu el, vor intra în anonimat o serie de actuali parlamentari. Merită să riște?
Nici lui Klaus Iohannis nu i-ar surâde un partid mijlociu care să devină un instrument în mâna fostului președinte Traian Băsescu. Cu cât există mai multe forțe împotriva unei idei, cu atât există mai multe șanse de reușită. Această condiție fiind îndeplinită, UNPR-PMP se poate consideră o forță redutabilă. Urmează să se stabilească în mod clar ce are de câștigat și ce are de pierdut Gabriel Oprea.