Aseară

O furtună însoțită de grindină s-a abătut asupra unei bune părți din județ

Gheața căzută în Suceava
Gheața căzută în Suceava

O puternică furtună, însoțită pe alocuri de grindină, s-a abătut, ieri seară, asupra mai multor localități din județul Suceava. Inevitabil au apărut o serie de probleme care au necesitat intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), fără să se fi înregistrat însă pagube mari.
Principala îngrijorare este legată de căderile de gheață și de efectele negative produse în agricultură. În aceste sens, situația urmează a fi evaluată în cursul zilei de astăzi.
Aseară, începând cu ora 18.30, echipaje ale ISU Suceava au intervenit pentru a scoate apă dintr-o curte inundată din cartierul Ițcani, din subsolului unei societăți de pe strada Oituz, în municipiul Suceava, și pe DN 17, în zona Șcheia, unde drumul a fost parțial inundat. Alte echipaje ISU au mai fost solicitate la Rădăuți, unde acoperișul unui bloc s-a desprins și prezenta risc iminent de prăbușire, și la Câmpulung Moldovenesc, unde o gospodărie era inundată.
În municipiul Suceava și localitățile limitrofe gheața a căzut în mai multe reprize și a fost destul de mare. De asemenea, cantitatea mare de apă căzută a inundat mai toate arterele principale din municipiul reședință de județ.
Zona de est a județului Suceava s-a aflat ieri, în intervalul orar 17.30-19.30, sub incidența unui Cod Galben de vânt, ploi, grindină și descărcări electrice.

O furtună însoțită de grindină s-a abătut asupra unei bune părți din județ
O furtună însoțită de grindină s-a abătut asupra unei bune părți din județ
Centrul Sucevei a fost inundat și de această dată

Drum inundat la Șcheia

Recomandări