O fotografie cu nudul Madonnei, vândută la licitație pentru suma de 37.500 de dolari



O fotografie cu nudul Madonnei, realizată în 1979, a fost vândută la o licitație a casei Christie’s din New York contra sumei de 37.500 de dolari, informează New Musical Express.
Imaginea, realizată de fotograful Lee Friedlander, a fost cumpărată prin licitație telefonică de o persoană care a dorit să rămână anonimă.
Fotografia a fost realizată pe vremea când Madonna era încă o dansatoare aspirantă. Fotografia a apărut pentru prima dată într-o ediție din 1985 a revistei Playboy.
Recent, Madonna a pozat pentru un pictorial unde apare în ipostaze erotice, alături modelul brazilian Jesus Luz, în vârstă de 22 de ani, despre care presa spune că este noul iubit al vedetei. Pictorialul va fi publicat în ediția din martie a revistei W.
Madonna (născută pe 16 august 1958) este una dintre cele mai celebre artiste americane. Născută în Bay City, Michigan, și crescută în Rochester Hills, Michigan, Madonna s-a mutat la New York pentru a urma o carieră în dansul modern. După ce a făcut parte din formații de pop precum Breakfast Club și Emmy, ea a debutat cu albumul „Madonna”, în 1983.
Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită și „Queen of Pop (Regina Pop-ului)”, ea este și cea mai bine vândută cântăreață a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.