O fotografie cu Băsescu ținându-și în brațe nepoțica a fost postată pe Facebook



O fotografie în care șeful statului apare ținându-și în brațe nepoțica a fost postată, duminică, pe contul de Facebook „Alături de președintele nostru”, la scurt timp după ce Traian Băsescu și-a vizitat fiica, pe Elena Băsescu, la Spitalul Universitar.
Președintele poartă un halat alb, își ține în brațe nepoțica și privește spre aparatul de fotografiat.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieșirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiță, că este bucuros că a primit „nobilul titlu de bunic”, iar nepoțica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă și „deja a supt”.
Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: „Cu mine, sigur. Se vede, că s-a și grăbit să iasă”.
El a spus că nu știe cine vor fi nași. „Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine”, a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital „două-trei zile”.
Președintele a vizitat-o, duminică, pe fiica sa, Elena, la Spitalul Universitar, după ce aceasta a născut o fetiță. Băsescu a stat la spital, împreună cu soția și cu cealaltă fiică, Elena, în jur de o oră.