Un scandal de proporții a izbucnit marți după-amiază în comuna Vicovu de Jos, după ce o firmă locală de construcții a blocat utilajele unei firme concurente, care efectuează o lucrare în zonă. Drumul a fost deblocat câteva ore mai târziu, numai după intervenția poliției. Patronul firmei a cărei activitate a fost blocată acuză că firma locală vrea să pună monopol pe toate lucrările. Blocați la o zi după ce au început să lucreze O societate din Anglia își deschide o afacere în zona Remezău din comuna Vicovu de Jos, în apropiere de cursul râului Suceava. Mai exact, acolo urmează să fie aduse mai multe sonde pentru extragerea gazelor naturale. Inițial, englezii au semnat un contract cu firma locală SC Vicov Construct, care viza amenajarea unui terasament și a unui drum pietruit de aproape trei kilometri, până la șoseaua principală. Recent însă lucrarea a fost preluată de SC Test Prima SRL Suceava, aparținând familiei Juravlea.
Iulian Juravlea povestește că a început să lucreze în zonă luni, iar marți după-amiază s-a trezit blocat.
„În jurul orei 16.00 au adus trei camioane și o volă și au blocat drumul și odată cu el au închis calea de acces a oamenilor mei. Primarul Constantin Mutescu a venit la mine și mi-a zis să lucrăm în satul Test Prima dacă vrem, că în sat la el nu lucrează nimeni. Am sunat la poliția din comună, însă fără mare efect. A trebuit să cer ajutor și poliției din Rădăuți, și abia spre miezul nopții au deblocat drumul. Firma Vicov Construct aparține fratelui primarului, însă acesta din urmă este adevăratul patron, toate amenințările și intimidările fiindu-mi adresate de primar”, spune Iulian Juravlea. Acesta este foarte nemulțumit deoarece momentan nu mai poate lucra.
„M-am trezit acum că nu mai am voie să lucrez, primarul a sistat lucrarea. Eu am un termen de predare către beneficiar, nu este posibil așa ceva”, este revoltat Iulian Juravlea.
Primarul recunoaște că a sistat lucrările Primarul Constantin Mutescu spune că la mijloc este vorba de un conflict între două societăți, iar el nu are nici un amestec.
„Problema este că o firmă a început lucrările, a făcut o parte din drum, iar acum a venit alta și continuă lucrarea. Societatea locală spune că intrarea firmei Test Prima acolo este abuzivă, iar ei trebuie să continue pietruirea drumului. Am luat legătura cu englezii, și mâine (n.r. astăzi), un reprezentant al lor va ajunge la Vicov, pentru lămurirea situației”, a declarat primarul. El recunoaște că a fost prezent la fața locului, însă spune că a făcut-o doar pentru a media conflictul și nu are vreo legătură cu SC Vicov Construct.
„Sunt multe probleme de rezolvat. De exemplu, acolo a fost ocupat un teren al unor oameni, iar despăgubirile promise nu au mai fost date. După ce vedem contractul și se lămurește situația, lucrările pot continua”, spune primarul.
Comisarul-șef Constantin Alistar, adjunctul șefului Poliției municipiului Rădăuți, a confirmat că drumul a fost blocat ilegal, fratele primarului din Vicovu de Jos, în calitate de administrator al SC Vicov Construct, fiind amendat pentru punerea de obstacole pe căile de acces.




