Evaziune

O firmă din Fălticeni nu a înregistrat venituri de peste 50 de miliarde de lei vechi din vânzarea de fructe și legume

Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava
Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava

Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava a formulat o sesizare penală pe numele patronului unei societăți comerciale din municipiul Fălticeni care pe parcursul a aproximativ un an de zile nu a înregistrat venituri de peste cinci milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi) din vânzarea de fructe și legume. În urma unui control efectuat recent, inspectorii antifraudă au constatat că firma, care are ca obiect de activitate achiziția intracomunitară de legume și fructe, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2,1 milioane de lei. Șeful Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, Cosmin Georgescu, a spus că firma în cauză achiziționa din Uniunea Europeană legume și fructe, pe care apoi le vindea la prețuri mult subevaluate. Din constatările inspectorilor antifraudă a rezultat faptul că firma din Fălticeni a vândut mii de tone de mere, cartofi sau ceapă în piețe mobile, folosind o singură casă de marcat, care înregistra vânzările la prețuri cu mult mai mici decât cele reale, iar tranzacțiile nu erau evidențiate în acte. Practic, inspectorii Direcției Regionale Antifraudă Fiscală au stabilit că existau diferențe și de zece ori între prețul declarat și cel real la care se făceau vânzările de legume și fructe.
„La stabilirea prejudiciului am luat în calcul prețul mediu la aceste produse stabilit de Direcția de Statistică. Și ca exemplu, dacă în realitate vânzarea se făcea la 2 lei pentru un kilogram de mere, în casa de marcat se înregistra doar 0,2 lei pentru un kilogram”, a explicat Cosmin Georgescu.
În același timp el a mai precizat că inspectorii antifraudă au constatat nereguli similare și la alte două firme care fac achiziții intracomunitare de fructe și legume, pe care apoi le comercializează în țară, la una dintre ele prejudiciul fiind de 244.000 de lei, iar la cealaltă prejudiciul a fost calculat la suma de 131.000 de lei.
Pe de altă parte, Georgescu a precizat că de la începutul lunii mai a.c. și până la mijlocul acestei luni, Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava a întocmit 25 de sesizări penale la nivelul întregii regiuni, pentru un prejudiciu total adus bugetului de stat în valoare de aproximativ 56,6 milioane de lei. Dintre acestea, patru sesizări penale au fost întocmite pe numele unor agenți economici din județul Suceava, la care în urma neregulilor constatate a fost estimat un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Tot în aceeași perioadă, inspectorii antifraudă au verificat 129 de agenți economici din județul Suceava, fiind aplicate 136 de amenzi contravenționale, în valoare de 486.300 de lei. De asemenea, în urma controalelor din județul Suceava, inspectorii antifraudă au dispus confiscare de bunuri și numerar în sumă totală de puțin peste patru milioane de lei.
Cosmin Georgescu a ținut să mai precizeze că de la începutul activității Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, valoarea totală a prejudiciilor constatate la agenții economici, la nivel regional, a amenzilor și confiscărilor se ridică la suma totală de 50 de milioane de euro. Georgescu a mai spus că în perioada următoare inspectorii acestei instituții vor efectua controale pentru verificarea firmelor care comercializează produse accizabile.

Recomandări

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat

„Gala Excelenței în afaceri 2023 – Topul Firmelor Bucovina 2022” – o recunoaștere a meritelor antreprenorilor suceveni

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, a vorbit despre situația dificilă a firmelor în situația actuală