Controale

O firmă cu active de 70 de miliarde de lei riscă să fie scoasă la licitație din cauza unei datorii de 4 miliarde de lei



– Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a dispus marți punerea sub sechestru a unor “active cu valoare mai mare” la SC Dornafor SA Vatra Dornei, prin vânzarea cărora să poată fi achitată datoria către bugetul de stat
– Dacă firma dorneană nu-și va achita datoriile, aproximativ 250 de angajați riscă să ajungă șomeri
O firmă cu un patrimoniu de aproximativ 70 de miliarde de lei vechi riscă să fie scoasă la licitație pentru o datorie către bugetul general consolidat al statului de numai patru miliarde de lei vechi. Este vorba de SC Dornafor SA din municipiul Vatra Dornei, unitate care are ca domeniu principal de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului. Anunțul a fost făcut de directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava, Petrică Ropotă. „La această societate din municipiul Vatra Dornei, la a treia licitație nu s-a vândut nimic, datoria pe care o au ei față de bugetul statului este de 4 miliarde de lei vechi. Am fost (n.r. marți) să verific care este situația, dacă s-au pus sechestre pe bunurile firmei. Bunurile scoase la licitație – cabane, un bloc de locuințe, grajduri, ateliere, magazii alimentare – au o valoare de 9 miliarde de lei vechi, însă după trei licitații nu s-a reușit recuperarea debitelor restante”, a declarat Petrică Ropotă. Potrivit acestuia, unul din motivele invocate pentru eșecul vânzărilor este faptul că terenul pe care se află imobilele respective aparține Romsilva și Primăriei Vatra Dornei. Totodată, societatea Dornafor susține că nu s-a știut de aceste licitații, nu s-a făcut o campanie de mediatizare corespunzătoare. Având în vedere aceste lucruri, șeful finanțiștilor suceveni a dispus punerea de sechestre și pe alte active și reluarea licitațiilor. „Am dispus să se pună sechestru și pe alte bunuri cu mai mare căutare pe piață. Am hotărât să se pună sechestru pe activele cu valoare mai mare care pot trezi interesul altor investitori”, a afirmat directorul DGFP Suceava. Acesta susține că atunci când s-a luat decizia punerii de sechestre pe „activele vandabile” s-a ținut cont că unitatea are aproximativ 250 de angajați și aceștia ar putea să-și piardă locul de muncă dacă mijloacele de producție sunt comercializate în vederea recuperării datoriilor către stat. „Activitatea firmei nu a fost blocată. Se reia licitația și promovarea ei. Dacă după efectuarea noilor sechestre la SC Dornafor SRL nu se vor putea recupera debitele, se va pune sechestru pe toată unitatea”, a atenționat Ropotă. Cu ocazia verificărilor efectuate la Dornafor, finanțiștii au luat măsuri și la alte societăți dornene care înregistrează debite restante la buget.



Recomandări

Șantierele de pe mai multe străzi din Suceava, abandonate de constructori, din cauza datoriilor de peste 10 milioane de lei

Consilierul local Ioan Dan Cușnir, cu administratorul public al municipiului, Irina Vasilciuc
Consilierul local Ioan Dan Cușnir, cu administratorul public al municipiului, Irina Vasilciuc

Fabrica de seringi Genko Med Group din Suceava este scoasă la vânzare de Finanțe