O fi chestie de educaţie?

Săptămânile trecute, două gimnaste de ale noastre au câştigat câte o etapă la câte un aparat în Cupa Mondială la Gimnastică. E un clasament oarecum asemănător cu cel din schi, scrimă etc., în care punctele se adună în etapele de cupă mondială în decursul unui an competiţional şi la urmă dau un clasament cu rol mai degrabă statistic sau de informare, pe baza căruia se atribuie şi locurile ori poziţiile în marile competiţii din sportul respectiv. Nu mai ştiu care sport a inventat chestia asta, dar ştiu cu certitudine că pe vremea Nadiei Comănecii nu exista Cupa Mondială, ci fiinţau doar competiţiile clasice, de tradiţie în toată lumea sportului: campionate mondiale, continentale (pentru noi: europene) şi Jocurile Olimpice. Cine se clasează finalmente pe locul 1 în Cupa Mondială la sfârşit de an nu este campion mondial, ci doar cel mai bun pe anul respectiv. De aici, decurg o sumă întreagă de situaţii şi de speculaţii, cea mai evidentă fiind apariţia multor nume care dau lovitura într-un an, după care dispar de parcă n-au existat, chiar dacă se pot lăuda cu locul 1 în Cupa Mondială. Vorbeam de gimnastică. În perioada de glorie a Nadiei, se ştia de un număr de sportive excepţionale, precum şi de antrenorii Bela şi Marta Karoly, cei care au reuşit ulterior să facă şi în SUA ceea ce produseseră în România: o veritabilă școală de campioane mondiale. În România, locul lor a fost preluat de antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, adevăraţi eroi ai sportului, care au perpetuat şi amplificat performanţele predecesorilor deveniţi americani. Totul până într-o zi: aceea în care nişte maimuţe s-au supărat că antrenorii se mai strâmbau la ele, le mai certau, le mai pedepseau. Veritabila răscoală produsă a adus linişte la loturile de gimnastică: o linişte deplină, în care nişte neica nimeni antrenează nişte leşinături pentru care sportul e doar divertisment şi prilej de fiţe. Marea performanță se face cu sudoare şi sânge. Şi urlete, la nevoie. Dincolo, poate merge şi altfel: cu vorbă bună, cu maniere, cu eleganţă. E doar chestie de educaţie. Aşa stând lucrurile, nu cred că vom mai avea vreodată gimnastică.