Fericirea are chipul lor! Nu am nici un dubiu. Nu aș putea să spun altceva după ce i-am cunoscut pe Carmen Roxana și Andrei Colda, o tânără familie de suceveni, și pe fiica lor adoptivă, Roxana, care va împlini în decembrie 5 ani. Roxana a intrat în viața acestor tineri părinți acum aproape jumătate de an. Ea este fetița născută prematur de o mamă tânără și singură, care a abandonat „boțul de viață” într-o maternitate din Oradea. Roxana a fost preluată imediat de un asistent maternal și crescută până la vârsta de 4 ani. Fetița brunețică, cu ochi negri ca mura, cu părul ondulat și un zâmbet care te cucerește de la prima întâlnire se afla pe lista copiilor greu adoptabili încă de la primul gângurit, imediat după naștere. Era un nume, o fotografie, pe un site pe care se mai află peste o mie de suflete abandonate. Culoarea pielii (măslinie) și ochii ei mari care te cercetează cu privirea de sub buclele rostogolite peste creștet poate i-au speriat pe cei care își doreau un copil de vârstă foarte mică, poate blond, cu ochi albaștri, cu sânge albastru… Nu știm. Însă, cu siguranță știm că Roxana a așteptat patru ani ca cineva să îi privească profilul și să spună: acesta este copilul pe care îl așteptăm, pe care ni-l dorim. Și cei care s-au îndrăgostit iremediabil de această fetiță, care au trecut peste prejudecăți, peste culoarea pielii, au fost Carmen și Andrei Colda, doi oameni care se iubesc foarte mult și care și-au împlinit visul, acela de a avea copii.
De 11 ani împreună, la bine și la greu
Carmen Colda are 27 de ani, s-a născut în municipiul Suceava, a copilărit la Adâncata și este singură la părinți. A studiat Facultatea de Asistență Socială la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, dar momentan lucrează în alt domeniu. Își dorește ca la un moment dat să practice această meserie, pentru că și-a dorit mereu să lucreze cu oamenii, „ca împreună să depășim și să reparăm nedreptățile vieții, ajungând la acel nivel de fericire dorit și meritat de fiecare, indiferent de culoarea pielii, sex sau proveniență”. S-a căsătorit cu Andrei, „prima și marea mea iubire”, acum 6 ani, dar se cunosc de 11 ani, timp în care, după cum ne-a povestit tânăra, „Andrei mi-a fost alături încă din liceu, m-a îndrumat și încurajat pe perioada facultății la Cluj și apoi în toate celelalte momente frumoase sau grele ale vieții de adult”. În opinia tânărului cuplu, copiii sunt cei care aduc fericirea deplină. Ei sunt cei care le luminează zilele, le înveselesc viața, dau sens relației de cuplu. Carmen spune că din adolescență, „din primele luni împreună” a descoperit gustul fericirii și, împreună cu Andrei, și-a făcut planuri de viitor: „cât de frumos va fi când vom avea copii!”
Pași grei spre acceptare
După terminarea studiilor, revenirea la Suceava și nuntă, cei doi soți și-au dorit un copil, au dorit să-și lărgească familia, însă copilul se lăsa așteptat. A început lungul și obositorul drum al investigațiilor și al tratamentelor, care, în final, a dus la un răspuns nedorit: șansele de a face un copil, prin orice metodă, sunt aproape zero. A fost o perioadă grea, ne-a spus Carmen, cu plâns, cu revoltă, cu resemnare și, în final, acceptarea situației. „Dorința de a fi părinți era tot mai mare, dar hotărâserăm să mai așteptăm câțiva ani. Apoi, am început să discutăm și să citim despre adopție, despre ce presupune, ce acte și cât durează până la sosirea copilului în familie. Ne-am sfătuit unul cu celălalt. Încurajarea a venit, cred, din exemplele pozitive de adopții din jur și fericirea care se citea pe fețele lor. Decizia era deja luată, însă nu era momentul. Asta până într-o seară, când bucuria de a avea o relație minunată, o casă frumoasă și toate cele necesare nu mai erau suficiente pentru a ne face fericiți. Și după o repriză serioasă de plâns, am luat decizia că trebuie să avem un copil”, ne-a mărturisit Carmen Colda.
Au căutat un copil în jumătate de țară
În dimineața ce a urmat momentului luării hotărârii de a adopta un copil, cei doi soți au mers la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava pentru a obține mai multe informații, iar ideea că există deja copilul lor undeva, născut din alți părinți, părea tot mai normală și naturală. Au avut o discuție cu cei de la Direcție și au primit o listă cu acte necesare. Le-au adus pe toate în cel mai scurt timp și au început cursurile și întâlnirile pentru obținerea atestatului de părinți adoptatori. În acest timp, ne-a povestit Carmen, relația și dragostea lor înflorea mai frumos ca niciodată. Se redescopereau unul în percepția celuilalt și conștientizau câtă iubire au de oferit. După cum cere legislația, la un moment dat trebuiau să dea o declarație prin care să creioneze caracteristicile copilului și județele în care s-ar putea deplasa. Criteriile celor doi soți erau aproape inexistente și au ales să caute în jumătate de țară, dorind astfel să mărească șansele de a-și găsi copilul mult visat.
Un zâmbet ștrengăresc, pe la pagina 70
Specialiștii de la DGASPC Suceava le-au explicat foarte realist ce fel de copii sunt în sistemul de protecție, din ce familii provin și cu ce probleme se confruntă, unii având dizabilități grave. Tot atunci au aflat și despre o listă cu copii greu adoptabili din toată țara, ce putea fi văzută la orice DGASPC. Au primit atestatul de părinți adoptatori și chiar atunci au hotărât să vizioneze copiii de pe profilul cu copii greu adoptabili. Și-au spus că nu au nimic de pierdut și urmau să înțeleagă și ei care sunt problemele peste care persoanele care vor să adopte un copil, familiile adoptatoare nu pot să treacă, ajungându-se la o astfel de soluție. Pe profilul cu copii greu adoptabili se aflau peste o mie două sute de copii, de vârste mai mari, cu dizabilități, boli ce necesită mai multă dăruire, copii de etnie romă etc. Carmen își amintește că a parcurs toată lista, însă inima ei a tresărit „pe la pagina 70”. „Era o fetiță din Oradea, perfect sănătoasă, care ajunsese pe lista copiilor greu adoptabili, pentru că multe familii o considerau prea brunetă. O minunăție brunețică, cu zâmbet ștrengăresc și ochi negri ca mura. Își făcuse deja loc în sufletul meu și am decis să o cunoaștem”, începe drumul tinerei mămici spre fericire.
„Cred că ea deja ne alesese ca părinți”
Au urmat pașii spre inima Roxanei. Carmen și Andrei au plecat spre Oradea să o cunoască pe fetița în vârstă de 4 ani, aflată în grija unei familii de asistenți maternali. Cum au intrat în casă, fetița i-a îmbrățișat și s-a pus în brațele viitoarei mămici. S-au jucat împreună, au desenat, am colorat, au construit. S-a lipit de Andrei, viitorul tată, i-a sărit în brațe, l-a pupat și s-a jucat în părul lui. “Cred că ea deja ne alesese ca părinți. Trăiam toate sentimentele, după săptămâni în care îmi făcusem scenarii, eram în sfârșit liniștită. Totul era bine și am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Au urmat numeroase weekenduri prelungite, întâlniri, vizite, jocuri, ieșiri și locuit împreună pe la pensiuni. Totul venea natural și eram siguri că e fetița noastră. Abia așteptam sosirea acasă, ce avea să fie în vinerea dinaintea Paștelui”, își amintește cu drag Carmen Colda.
Primul Paște împreună
Așteptarea până la momentul în care Roxana avea să devină copilul lor, să își aleagă camera, pătuțul, jucăriile a fost obositoare, dar a meritat. De la primirea atestatului de părinți adoptatori, prima vizită la Oradea și până la prima zi acasă, la Suceava, au trecut trei luni. Carmen și Andrei aveau deja o viață nouă, cu un copil de 4 ani. Cum ei au discutat cu Roxana foarte mult și pe video call, ea știa deja cum e casa la Suceava, care va fi camera ei și ce o așteaptă aici. Un ajutor a venit de la pisicile familiei Colda, care au făcut ca adaptarea fetiței în noua casă să fie mai blândă. „Roxana a fost fascinată de pisici și, alergând după ele, a descoperit fiecare unghi al casei. În prima noapte dormită împreună, ne tot uitam la minunea dintre noi și eram atenți la fiecare respirație sau surâs. Eram o familie și ne încurajam că vom trece peste toate cu răbdare și dragoste”, își amintește Carmen. Primele zile acasă, împreună cu Roxana, au coincis și cu zilele de Paște și părinții simțeau că toată lumea se bucură pentru ei, pentru schimbarea din viața lor. Plănuiseră în detaliu ce vor face împreună, ca mamă și fiică: ouă vopsite, păscuțe, coșul pentru sfințit, lumânări și decorarea casei. Toate au ieșit grozav, cu amintiri și emoții pe care nu le vor uita niciodată cei trei membri ai familiei Colda.
Roxana, “raza noastră de soare și motivul pentru care vrem să fim tot mai buni”
Roxana este acum copilul familiei Colda, născut din alți părinți, la peste 500 de km distanță de Suceava. Ea este piesa ce lipsea din puzzle-ul celor doi soți, “este raza noastră de soare și motivul pentru care vrem să fim tot mai buni. Ea ne-a întregit și înzecit fericirea”. Viața lui Carmen și Andrei este împlinită. Prioritățile lor s-au schimbat. Deja o pregătesc pentru grupa mare și îi căută o școală. „Ne bucurăm pentru fiecare lucru mărunt din viața Roxanei: să țină lingura bine, să mănânce de toate, să îl spună pe «r» sau să numere în engleză. Ne minunăm de toate gesturile identice cu ale noastre sau când ne dă replici la care putem reacționa doar cu un pup apăsat și strâns în brațe. Când vine dimineața cu viteză și părul zburlit și se cuibărește între noi, când ne spune din senin că ne iubește sau că suntem cei mai buni părinți din lume ne face să uităm de tot ce e greu”, ne-au destăinuit cei doi părinți.
Rezumatul ultimelor luni
Dacă ar fi să facă un rezumat al ultimelor opt, nouă luni din viața lor, Carmen și Andrei cred că ne-ar spune așa: „În noiembrie anul trecut ne-am hotărât să adoptăm un copil, am făcut acte, cursuri, întâlnirile cu specialiștii, am primit atestatul și imediat ne-am găsit îngerașul pe profilul public. Cred că cel mai greu a fost cu plecările la Oradea, de joi până duminică, jonglatul cu serviciul, viața de la Suceava și, deja, viața noastră de acolo, cu Roxana. Acum, însă, cred că cel mai greu este să facem cele mai bune alegeri pentru ea. Să reușim să găsim echilibrul pe care ni-l dorim în noua noastră meserie de părinți, în relația dintre noi trei”. Au fost și persoane care le-au sugerat celor doi soți să mai aștepte, să nu se grăbească cu adopția, „poate apare un copil de vârstă foarte mică, care să nu fie de etnie romă”. Odată ajunsă acasă și cunoscând-o pe Roxana, lucrurile s-au schimbat și cei mai sceptici nu au avut nimic de comentat. „Roxana este cea care a dus la dispariția ideilor preconcepute despre romi sau despre riscurile adopției. Toți s-au topit în ochișorii sprâncenați și istețimea ei. Acum toată lumea o iubește și începe să vadă asemănări între noi”, este de părere tânăra mămică.
Ce „le-a pregătit” Dumnezeu
Carmen Colda crede cu tărie că Dumnezeu apare în viața fiecăruia la momentul cel mai potrivit. Ea a simțit asta și crede cu tărie că Dumnezeu “le-a pregătit” acest copil. S-au rugat să aibă înțelepciune și răbdare. “Noi am făcut nunta în anul 2011, în anul 2012 s-a născut îngerașul; eu sunt Carmen Roxana, născută pe 8 decembrie, ea este Roxana, născută pe 6 decembrie. Când am ajuns noi la DGASPC, hotărâți pentru adopție, în aceeași săptămână, ea era pusă pe profilul public, plus că e brunetă cu păr ondulat ca soțul meu. Pentru asta și nu numai, trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat cu așa un copil, dar și specialiștilor de la DGASPC care ne-au oferit atât de multe informații și ne-au îndrumat spre profilul public”. Din experiența lor de până acum, Carmen și Andrei Colda le recomandă celor care încă nu au copii „să lucreze mult și cu toată implicarea la relația lor”. Iar atunci când sunt împăcați cu ei înșiși și știu sută la sută că se pot baza pe partener, să ia în calcul varianta adopției, să nu amâne fericirea 10 – 15 ani. Iar cu banii pentru fertilizări să plece în vacanțe de vis cu îngerașul lor născut de altă mamă. „Odată cu venirea Roxanei (pe 13 aprilie anul acesta) fericirea a crescut înzecit, parcă se măsoară pe scara Richter! Acum am înțeles ce mult se schimbă viața și cât de diferite sunt provocările prin care treci, dar și cât valorează o îmbrățișare, un zâmbet de copil năzdrăvan sau un simplu «te iubesc»”, ne-a mai spus Carmen.
Un gând pentru Roxana, copilul mult dorit
Carmen Colda: “Mereu mi-am dorit să fiu mamă tânără. Când totul părea pierdut, Dumnezeu m-a îndrumat către tine, astfel schimbând viața noastră pentru totdeauna. Vom face fiecare zi motiv de bucurie, împreună vom trece peste toate greutățile, iar provocările vor face dragostea noastră să crească tot mai puternică. Îmi doresc ca toată viața să îți fim aproape, să îți fim prieteni și confidenți mereu. Te iubim până la infinit și dincolo de el!”
