În atenția autorităților

O fetiță din Izvoarele Sucevei are doar 7 kilograme, la aproape 2 ani



O fetiță din Izvoarele Sucevei are doar 7 kilograme, la aproape 2 ani. Copila este internată acum la un spital sucevean, fiind diagnosticată cu distrofie severă. Cazul micuței, care mai are doi frățiori mai mari, a ajuns în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, după ce serviciul de asistență socială din cadrul Primăriei Izvoarele Sucevei a făcut o sesizare telefonică cu privire la situația de risc în care se află fetița, în vârstă de un an și opt luni.
Așa au aflat reprezentanții Protecției Copilului Suceava că mama celor trei copii consumă frecvent băuturi alcoolice și nu se ocupă de creșterea, îngrijirea și educarea minorilor.
Sabina Doroftei, expert asistent în cadrul Protecției Copilului, responsabilă de acest caz, ne-a spus că s-a deplasat la domiciliul familiei din Izvoarele Sucevei, pentru a vedea care este situația minorilor. „La momentul vizitei, minorii se aflau în grija bunicii materne și a tatălui, care au declarat că nu doresc o măsură de protecție pentru copii, mai mult, vor ca minorii să rămână acasă. Familia locuiește într-un imobil format din trei camere modest mobilate și utilate. Membrii familiei se ocupă cu creșterea animalelor, iar tatăl prestează munci ocazionale la pădure. Mama minorilor se afla într-o stare avansată de ebrietate, iar minora de aproape doi ani avea un aspect foarte palid”, ne-a explicat Sabina Doroftei.
Specialiștii Protecției Copilului au solicitat Salvarea, prin apelarea numărului 112. Minora, însoțită de bunica maternă, a fost internată în secția de pediatrie a celui mai apropiat spital, iar mama copilei, într-o secție de dezalcoolizare.Ceilalți doi minori au rămas în grija tatălui, care și-a asumat responsabilitatea creșterii și îngrijirii acestora.
Cazul rămâne în atenția Primăriei Izvoarele Sucevei, dar și a Protecției Copilului Suceava. După externarea micuței din spital, o comisie de la Protecția Copilului va decide dacă fetița, a cărei mamă este alcoolică, poate reveni în familie sau va fi luată de stat.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)