Rădăuți

O fetiță de 10 ani a realizat o revistă de benzi desenate



O fetiță de 10 ani a realizat o revistă de benzi desenate
O fetiță de 10 ani a realizat o revistă de benzi desenate

Revistă făcută și desenată de Rebeka Elena Tătaru – acesta e textul care apare în așa zisa casetă redacțională a revistei – bandă desenată, ce are ca „părinte” o fetiță de 10 ani din municipiul Rădăuți. Pusy-Pisi, Kevin și Billy sunt doar o parte dintre personajele născocite de fetița care privește desenul ca pe o „relaxare”. Această relaxare i-a adus mai multe premii la concursuri internaționale de desen pentru copii – Tokio-Japonia, Nova Zagora-Bulgaria, Torun-Polonia – însă mândria ei cea mai mare e revista care va ieși foarte curând pe „piață” cu numărul 2.
Rebeka Elena Tătaru (foto) este elevă în clasa a IVa B, clasa învățătoarei Dorina Fodor, la școala Generală nr.3 din municipiul Rădăuți. Fetița blonduță cu breton și cu ochii verzi-albăstrui este o elevă conștiincioasă care a nu a avut niciodată prea mult timp pentru păpuși sau alte jucării pentru că desenează încă de când a putut ține creionul în mână. „Era pe 27 martie 2006. După ce mi-am terminat temele am avut chef să desenez și am desenat-o, am creat-o pe Pusy-Pisi. Mi-a plăcut și după aceea m-am gândit că ar trebui să încerc să fac o bandă desenată unde Pusy-Pisi să fie personaj principal. Apoi mi-a venit ideea unei reviste unde alături de banda desenată să mai fie jocuri, povești, poezii și concursuri. Ce să spun, pe mine desenul mă relaxează…”, povestește Rebeka despre ziua în care s-a „născut” revista. Au urmat zile în care micuța și-a făcut tot felul de schițe, inițiativa sa reușind să-l surprindă pe profesorul de desen Gheorghe Coroamă, cel care a sfătuit-o și a ghidat-o cu răbdarea și înțelegerea unui om cu multă experiență. Apariția revistei a însemnat pentru fetița de 10 ani o bucurie care nu poate fi echivalată cu un munte de jucării, un tort uriaș sau orice altceva… „Mi-a plăcut foarte mult pentru că știam că numai eu lucrasem acolo. Colegii mei au fost încântați de Pusy-Pisi, de Kevin și de ceilalți. Am avut niște emoții mari de tot când le-am dăruit colegilor, domnului director, doamnei învățătoare și domnilor profesori revista cu autograful meu. Oricum, nu peste mult timp sper să termin și numărul al doilea și cred că acesta va fi mult mai frumos”, și-a amintit Rebeka. Mama puștoaicei, Viorica Tătaru, spune că e o „mamă mulțumită și fericită” pentru că Rebeka e o elevă silitoare care reușește să-și împartă timpul în așa fel încât să „împace” și școala dar și talentul ei. Mai mult, Viorica e bucuroasă că are două „fiice-artiste” pentru că și cea mare, Diana, este elevă la Liceul de Artă din Suceava și e pasionată atât de muzică, cât și de desen. „I-am descoperit înclinația spre desen încă de când era foarte mică. Am observat că are acest talent și împreună cu mama ei am decis să-i cultivăm atracția spre pictură. Mai mult cred că o „moștenește” în acest domeniu pe mama mea care a desenat și ea în tinerețe, dar și în familia soției avem câțiva artiști. Oricum, ne-am propus să o sprijinim și să o ajutăm atât cât putem și ne-am bucura dacă fetița va studia în acest domeniu. Totul depinde de ea…”, a spus Constantin Tătaru, tatăl Rebekăi.
Ca o curiozitate, atât micuța de 10 ani cât și sora ei sunt stângace, la fel ca și tatăl lor.
În ceea ce privește viitorul pentru eleva de la Școala nr. 3 din Rădăuți, nu există decât două variante: „Voi fi profesor de desen sau arhitect!”



Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său
Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Doi ani de implementare a proiectului NEOLAiA, sărbătoriți printr-o reuniune academică la Universitatea din Salerno

Alessia Pop cântă în această seară în semifinala concursului „Vocea României”. Doar cu ajutorul publicului poate ajunge în FINALĂ. Votați!

Alessia Pop cântă în această seară în semifinala concursului „Vocea României”. Doar cu ajutorul publicului poate ajunge în FINALĂ. Votați!
Alessia Pop cântă în această seară în semifinala concursului „Vocea României”. Doar cu ajutorul publicului poate ajunge în FINALĂ. Votați!