O femeie s-a căsătorit de două ori, o dată în județul Vrancea și, după câteva luni, într-un sat de lângă Fălticeni

Dosarul va fi analizat la Judecătoria Fălticeni
Dosarul va fi analizat la Judecătoria Fălticeni

O femeie a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru bigamie și pentru fals în declarații.

De loc din Arad, femeia s-a căsătorit de două ori în decurs de numai câteva luni.

Prima căsnicie a fost încheiată pe 14 februarie 2024, în județul Vrancea, pentru ca pe 4 august același an să încheie o nouă căsătorie, într-un sat de lângă Fălticeni, fără să fi divorțat.

Pe 25 iulie 2024, ea s-a prezentat la primărie împreună cu persoana cu care s-a căsătorit ulterior a doua oară.

Cu acel prilej, a dat o declarație la ofițerul de stare civilă că nu există nicio piedică legală pentru încheierea căsătoriei.

Dosarul va fi analizat la Judecătoria Fălticeni, iar procurorii au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Recomandări

Avocatul mamei și fiicei care ar fi fost agresate de primarul Reziuc: „Vorbim despre două femei care au fost legate, lovite, sechestrate o noapte întreagă”

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată

Percheziții la Primăria Dumbrăveni, și la domiciliul primarului și al secretarului, într-un nou dosar privind acte false pentru ucraineni și membri altor state foste URSS