Tragedie cumplită în Vicovu de Sus, acolo unde un șofer care dădea cu spatele pentru a întoarce a lovit o femeie care traversa strada împreună cu copilul ei în vârstă de 8 de ani. Femeia, în vârstă de 44 de ani, care era însărcinată, s-a lovit violent de asfalt și a decedat, în timp ce fiul ei în vârstă de 8 ani a ajuns în stare gravă la spital.
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.20, pe DN 2E, în zona centrală a Vicovului, la câteva sute de metri de sediul poliției, în dreptul unei spălătorii.
Didina Răilean, femeia de 44 de ani, mamă a patru copii, ieșise din curtea locuinței și, alături de Ionatan, copilul de 8 ani, a trecut strada.
În împrejurări greu de înțeles, cei doi au fost loviți violent de mașina Volkswagen condusă de Florin Nistor, în vârstă de 21 de ani, și el localnic din Vicovu de Sus.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că șoferul, care conducea o mașină înmatriculată în Anglia, cu volan pe partea dreaptă, a oprit și a început să ruleze înapoi, pentru a întoarce pe un podeț. I-a observat târziu pe cei doi și i-a lovit cu partea din stânga spate a mașinii. Femeia a fost proiectată pe asfalt, lovindu-se violent cu capul. Personalul medical ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru ea, fiind deja decedată.
Fiul în vârstă de 8 ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava. Diagnosticul preliminar pus de medici era unul îngrijorător: traumatism cranio-cerebral severși șoc posttraumatic. Cu alte cuvinte, micuțul era în stare grave, leziunile de la cap fiind cu atât mai grave în cazul unui copil.
Din ancheta preliminară a poliției rezultă că șoferul a dat cu spatele fără a se asigura. Pe de altă parte, polițiștii rutieri au mai constatat că mama și fiul erau angajați în traversare prin loc nepermis, condiții în care se pune problema dacă femeia s-a asigurat suficient înainte de a trece drumul.
Șoferul de 21 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Aseară, în baza unei ordonanțe de reținere, Florin Nistor a fost introdus în arestul IPJ Suceava, unde va sta cel puțin 24 de ore.