O femeie este de 25 de ani groparul cimitirului din comuna Marginea

Corazon Aquino, Isabel Peron și Vigdis Finnbogadottir sunt trei personalități, trei femei care au stat pe „jilțul” de președinte de stat în Filipine, Argentina și Islanda. Margaret Thatcher, Edith Cresson și Angela Merkel sunt alte trei femei care au condus, sau conduc, guvernele unor state importante precum Marea Britanie, Franța și Germania.
Dacă nimeni nu mai este surprins că un stat sau un guvern este condus de o femeie, cu siguranță mulți se vor minuna că o reprezentantă a sexului frumos are o meserie care nu prea se „asortează” cu îndeletnicirile celorlalte femei. Aspazia Mihalescu este gropar la cimitirul din Marginea, o comună care în statistici numără peste zece mii de suflete, cu mențiunea că aproape patru mii de localnici lucrează în străinătate.
“Doamne-ajută!” înainte de a se apuca de treabă
O femeie uscățivă, cu o vârstă mai apropiată de 60 de ani decât de 50, așază patru jaloane în pământul înghețat și, după ce măsoară de două ori, scuipă în palme, ridică hârlețul de jos și, cu un “Doamne-ajută!” murmurat printre buze, începe să sape.
După mai bine de o oră, perioadă în care viitoarea groapă a început să se contureze, femeia își strânge uneltele și cu pași mărunți părăsește cimitirul îndreptându-se către casă, o gospodărie situată la aproximativ cincizeci de metri de cimitirul din comuna Marginea.
La prima vedere ești tentat să crezi că locul cel mai potrivit pentru acest gen de femeie este în fața războiului de țesut. Însă în momentul în care te privește în ochi, realizezi că lucrurile nu stau tocmai așa. Privirea tăioasă, ușor ironică, te determină să intri în gardă și să uiți că în urmă cu câteva secunde puteai să juri că face parte din categoria celor care cos carpete sau ștergare.
De aproape douăzeci și cinci de ani, Aspazia Mihalescu sapă gropi în cimitirul comunei Marginea.
Femeile sunt egale în drepturi cu bărbații…
“Nu este o rușine să muncești, ci rușine e atunci când furi! Iar ceea ce fac, socot eu, nu este ceva nemaipomenit, ceva care trebuie făcut numai de către bărbați, pentru că femeile sunt egale în drepturi cu bărbații. Socrul meu a fost gropar mulți ani și l-am mai ajutat și eu. Apoi a venit un moment când el a îmbătrânit, era slab, și am rămas eu cu astea. Am două fete și un băiat, fetele s-au dus la casa lor și-s măritate, n-am ce merge la ele să le zic «Hai vino și mă ajută!». Sincer, nu-mi este greu. În Italia, dacă nu m-am dus de la început, acum îi târziu, și până la urmă ce să mai fac acolo, să dorm prin gară la Torino sau cine știe unde? Așa, de bine de rău, aici mă descurc cum pot. Am lucrat vreo zece ani la CAP, apoi alți câțiva, atunci când s-a făcut Căminul de la noi din Marginea, dar și la Vicov, Arbore, Sucevița, Milișăuți, Volovăț”, spune Aspazia Mihalescu.
„Mai bine cunosc morții din sat decât pe cei vii…”
„Groapa se face adâncă de 1,60 m, iar lungimea acesteia este în funcție de lungimea sicriului, dacă acesta are 2 m, eu fac groapa de 2,10 m, totul depinde de lungimea omului din sicriu. Îmi ia cam două zile să termin groapa, când pământul e tare folosesc și târnăcopul, că doar nu pot să bag Ifron-ul sau Wolla la săpat. De obicei încep lucrul și, după ce dau un rând, merg acasă, mă odihnesc, apoi vin, mai lucrez ceva vreme, și uite așa termin groapa. Mai îngrijesc, contra cost, și morminte, dacă omul vine la mine și-mi cere acest lucru. Cunosc foarte bine cimitirul, de fapt mai bine cunosc morții din sat decât pe cei vii, pentru că eu nu mă duc nicăieri, stau ori acasă, ori la cimitir. Am de lucru suficient, pentru că vrem sau nu, la toți ne vine rândul. Sunt perioade de două săptămâni când nu am de lucru, dar sunt și momente când mor câte doi-trei laolaltă”.
În comuna Marginea sunt trei parohii și Aspazia se ocupă de toate acestea, însă are suficient timp să se ocupe și de gospodărie.
„Soțul e cocoșul, dar eu sunt cea care cântă…”
Pentru că foarte mulți localnici lucrează în Italia, mi-am permis să o întreb dacă “italienii” sunt mai generoși decât cei din sat. “Dacă vă spun cât iau de săpat o groapă, râdeți de mine! Mă împac de fiecare dată cu cel care vine cu comanda, lucrez la o groapă, singură, cam două zile… Să nu credeți că «italienii» sunt mai buni platnici, pentru că și ei sunt cumva necăjiți, că acolo lucrează destul de greu. Numai că una e euro ală și alta e amărâtul de leu de aici”.
După o scurtă pauză, Aspazia completează: „Până la urmă nu fac nimic deosebit față de un bărbat, pentru că și eu pot săpa cu târnăcopul și să dau lut cu lopata. Acum să glumesc, la mine în casă, soțul e cocoșul, dar eu sunt cea care cântă”.
Dacă în urmă cu câteva zile Aspazia Mihalescu ne-a evitat, motivând că are de mers la medic, am observat, fără să fiu acuzat de sarcasm, că femeia e bine și că „va mai băga pe mulți în pământ”, așa cum spune o veche zicală românească.