Exemplar

O femeie din Suceava care a accidentat mortal patru muncitori în Iași, condamnată la 24 de ani de închisoare

Accidentul de la Iași
Accidentul de la Iași

O femeie care locuiește fără forme legale în Păltinoasa a fost săltată de acasă și dusă în Penitenciarul Botoșani pentru a-și ispăși pedeapsa la care a fost condamnată.
Adina-Iuliana Ghervase, de 42 de ani, a primit 24 de ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată de comiterea infracțiunilor de „omor calificat”, „tentativă la omor calificat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În noaptea de 16 spre 17 iunie 2022, pe strada Păcurari din Iași, femeia conducea cu 148 km/h în curbă și avea o alcoolemie de 1,13‰ în sânge. Ea a pierdut controlul volanului, a lovit zidul unei case și a ricoșat într-un grup de muncitori. Oamenii lucrau la îndreptarea unei guri de canal.
Patru oameni au murit în acel groaznic accident.
În cursul anchetei, șoferița a negat comiterea faptelor, afirmând că în ziua de 16 iunie a stat acasă cu fiul ei de 3 ani, „părăsind locuința doar pentru a merge la cumpărături și la locul de joacă din fața blocului”. În jurul orei 17.00, consumase 500 ml de bere, a spus.
În dimineața zilei următoare, mersese la cofetărie, pentru a cumpăra un tort.
Ghervase a părăsit spitalul desculță, a doua zi după accident. La audieri a oferit informații false despre vârsta și situația sa (că are 26 de ani în loc de 39 de ani, că nu are copii – are doi, că este studentă și locuiește la cămin).
A afirmat că în rechizitoriu există „neconcordanțe și câteva lucruri neadevărate”, solicitând ca dosarul să fie mutat la altă instanță, „pentru a fi judecată corect”.

Recomandări

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii

Tinerii agresori în grup din Suceava, puși sub acuzare pentru o nouă tâlhărie. Încă unul dintre cei implicați a fost arestat

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale
Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale

Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist și a fugit, condamnat la aproape cinci ani de la impactul fatal