O femeie din satul Știrbăț, comuna Udești, împlinește astăzi venerabila vârstă de 100 de ani. Zoița Ciobanu, văduvă de aproape 40 de ani, ne-a povestit că munca, activitatea necontenită în gospodărie, hrana sănătoasă, cu preponderență lactatele și legumele, precum și credința în Dumnezeu au ajutat-o să ajungă la această vârstă, pe care, este adevărat, nu credea să o atingă.
Femeia a avut șapte copii, dar doar cinci sunt în viață, după ce primii doi au murit până la împlinirea vârstei de doi ani.
La aniversarea femeii, un veac de existență, îi vor fi alături sau îi vor transmite un gând bun cei cinci copii, Maria (79 de ani), Vasile (76 de ani), Veniamin (72 de ani), Viorica (69 de ani) și Lucreția (65 de ani), alături de cei 11 nepoți, 30 de strănepoți și 12 stră-strănepoți.
A salvat șase suflete de tifos
Viața Zoiței Ciobanu nu a fost una ușoară. Își amintește de momentele în care nu avea ce să le dea de mâncare copiilor, de perioada când a fost deportată, cu patru copii după ea, în timp ce soțul era plecat pe front, dar mai ales de perioada în care, atât soțul, cât și copiii s-au îmbolnăvit de tifos, ea fiind singura din casă care nu a fost lovită de această boală cumplită, care, în timpul războiului, a curmat multe vieți. „Am salvat șase suflete, pe copii și pe soț. Asta s-a întâmplat în timpul războiului. Eu i-am învelit în apă de var, i-am ținut departe de alți oameni bolnavi și, cu rugăciune la Iisus Hristos, i-am ținut în viață”, ne-a spus femeia.
Deportați în lunca Sucevei
Un alt moment greu pentru femeia din Știrbăț a fost acela când soțul ei a fost luat pe front, în anul 1938, și ea a rămas singură, cu patru copii în grijă. Până în anul 1944, Nicolae Ciobanu, soțul Zoiței, a fost doar o singură dată acasă, să-și vadă copiii, atunci când, după ce a fost grav rănit pe câmpul de luptă, a fost internat la un spital din Botoșani, de unde bărbatul a fugit până la Știrbăț, să-și vadă familia.
Profesorul Vasile Ciobanu, unul dintre fiii Zoiței, ne-a povestit că în anul 1944, în luna aprilie, familia sa a fost deportată. „Împreună cu mama, am părăsit casa în care locuiam și am fost duși în lunca Sucevei, unde ne-am încropit niște colibe. A fost foarte greu. Din acel loc, am fost duși, apoi, la Fântânele, unde aveam o rudă, care ne-a primit să stăm în podul casei. Abia în septembrie 1944 am revenit la casa părintească. În tot acest timp, mama a fost cea care ne-a îngrijit, a muncit foarte mult pentru a ne oferi hrană și pentru a ne feri de toate bolile care erau atunci, din cauza foametei, a mizeriei”, ne-a povestit Vasile Ciobanu.
Tot de la el am aflat că tatăl său s-a întors de pe front foarte bolnav, o boală de inimă care l-a măcinat toată viața. „Nu a mai putut să muncească ca înainte. El era cu șapte ani mai mare decât mama. La 73 de ani a murit. Oricum, mama a dus greul familiei. A fost foarte activă, a avut gospodărie, pentru a ne putea hrăni și purta la școală”, a completat fiul Zoiței.
Până acum doi ani, plivea straturi
Dacă până acum doi ani, femeia mai trebăluia prin casă, chiar intra în grădină și plivea straturi, în ultima perioadă puterile au mai lăsat-o. Se deplasează mai greu, sprijinită de o cârjă. Fiica cea mai mică, Lucreția, împreună cu soțul ei, Constantin Ifteme, sunt cei care o ajută pe Zoița Ciobanu să treacă mai ușor peste anii grei ai bătrâneții.
„Nu ține un regim special. Mănâncă mai mult lactate, legume, dimineața o cafeluță, câte ceva dulce. Nu a băut alcool toată viața și nici carne nu a mâncat în exces. A fost foarte activă, a muncit mult, s-a mișcat mult și asta a ținut-o în viață. O mai dor picioarele, mai ia vitamine, dar în rest, organele interne: inima, ficatul, stomacul, sunt încă sănătoase. Sperăm să mai trăiască și să ne întâlnim și la aniversarea de anul viitor”, ne-a povestit Lucreția.
Copiii, bucuria vieții
Cu toate că i-a fost foarte greu să-și crească singură copiii, Zoița Ciobanu ne-a destăinuit că ei sunt bucuria vieții. „Am avut copii buni, doi băieți și trei fete, care m-au ascultat, care au învățat. Ei sunt bucuria vieții mele. Pentru ei am muncit. A fost greu, multe necazuri…, nici nu le mai știu spune. Acum au ei grijă de mine. Am crescut și nepoți. Mă vizitează și mă bucur să-i văd. Eu nu am fost cu lumea…, cu distracțiile, ci cu munca. Ce mi-a dat Domnul, asta am avut”, ne-a povestit bătrâna.
„Făcea o pâine minunată”
Vasile, al doilea fiu, după vârstă, al familiei Ciobanu, ne-a povestit că își amintește cu mare drag de vremurile în care, chiar dacă erau săraci, mama Zoița le făcea o pâine minunată, din grâu măcinat pe pietre de moară.
„Când scotea mama un cuptor de pâine, cu coaja rumenită, se răspândea un miros pe care și acum îl simt… Făcea o pâine minunată, nouă așa ni se părea, pâine care ținea și o săptămână proaspătă și dulce. A făcut mari sacrificii pentru noi. Creștea animale, câte două vaci, pentru a avea lapte și brânză pentru noi. Când făceam naveta la gimnaziu, aveam de mers câte șapte kilometri pe jos, și atunci ea se trezea la trei dimineața, îmi făcea mâncare, îmi punea pachețel, mă pornea la școală, după care se apuca de treaba din gospodărie. Seara, se culca ultima, după ce își făcea rugăciunea. A răzbit, pentru că a fost activă”, a completat Vasile Ciobanu.
Diplomă, flori și tort, din partea Primăriei Udești
Zoița Ciobanu va primi în dar, sâmbătă, 28 mai, din partea Primăriei Udești, a primarului Săvel Viorel Botezatu și a unor funcționari din primărie, o diplomă, un tort și un buchet de flori, în semn de recunoștință. „Mă bucur că voi fi prezent la aniversarea acestei venerabile doamne, Zoița Ciobanu, născută în satul în care m-am născut și eu – Știrbăț. Am hotărât în Consiliul Local să îi aniversăm pe toți bătrânii care ajung această vârstă de 100 de ani. În comună mai avem doi bătrâni, unul de 96 de ani, altul de 94 de ani, care, sperăm noi, să ajungă frumoasa vârstă pe care a atins-o doamna Zoița. Din păcate, sunt tot mai puțini cei care ajung această vârstă, drept pentru care trebuie să-i cinstim și să-i sărbătorim cum se cuvine pe cei pe care îi mai avem printre noi”, ne-a spus primarul Botezatu.
