O femeie din Cornu Luncii, sărbătorită la împlinirea a 100 de ani



Paraschiva Boboc a primit din partea primarului Gheorghe Fron titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cornu Luncii
Paraschiva Boboc a primit din partea primarului Gheorghe Fron titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cornu Luncii

O femeie din Cornu Luncii, Paraschiva Boboc, a fost sărbătorită duminică la împlinirea unui secol de viață. La ceas aniversar, i-au fost alături familia, întreaga comunitate din satul Șinca – comuna Cornu Luncii, dar și autoritățile locale. Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, i-a oferit femeii titlul de Cetățean de Onoare al comunei Cornu Luncii și 1.000 de lei. Respectată în comunitate, iubită în familie, tanti Paraschiva a trecut prin multe greutăți, dar nu s-a dat bătută. A trecut prin două războaie mondiale, prin perioade de foamete, de boli, prin vremuri de restriște, o Revoluție și a crescut doi copii. Viața nu a fost ușoară cu femeia, însă a trecut cu demnitate peste toate încercările și a reușit să ajungă la o vârstă la care mulți nici nu visează, 100 de ani. Unii ar spune că Paraschiva Boboc a primit de la Dumnezeu acest dar, al vieții îndelungate, reușind să aibă urmași până la a treia generație.



Recomandări