O femeie de 51 de ani a născut la o clinică privată din Timișoara, în urma unui tratament



O femeie în vârstă de 51 de ani a născut prin cezariană, la o clinică privată din Timișoara, o fetiță de trei kilograme care a primit nota zece la naștere, femeia urmând un tratament pentru menținerea sarcinii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prof. dr. Ioan Muntean, care a monitorizat sarcina femeii de 51 de ani, din Deva, a declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX, că femeia a născut, marți, prin cezariană, o fetiță de trei kilograme, care a primit nota zece la naștere.
El a afirmat că femeia de 51 de ani a urmat un tratament de menținere a sarcinii, care a fost „dificil din cauza vârstei” acesteia, șansele ca o femeie să rămână însărcinată peste vârsta de 40 de ani fiind de 15-20 la sută, iar sarcina trebuie supravegheată atent.
„A fost mai dificil, în primul rând din cauza vârstei la care s-a produs sarcina. Mama a trebuit să fie urmărită extraordinar de atent. Pacienta a venit la mine tot la trei săptămâni. Cu câteva zile înainte de naștere a avut o hemoragie care putea să coste viața copilului. Șansele de reușită, după 40 de ani, sunt de 15-20 la sută, în lume, în funcție de centru, de dotare, de pregătirea medicilor. Sarcinile la peste 35 de ani sunt monitorizate permanent, pentru a observa dacă un copil este malformat sau are alte probleme. De la acea vârstă nu se mai merge la întâmplare”, a afirmat dr. Munteanu.
Pe de altă parte, el a explicat că pentru fertilizarea in vitro viitorii părinți trebuie să scoată din buzunar mii de euro.
Astfel, în Timișoara, pentru o fertilizare in vitro se plătește în jur de 2.400 de euro, iar apoi nașterea mai costă încă 1.500 de euro. La această sumă se mai adaugă și alte cheltuieli.
În România, potrivit profesorului Ioan Munteanu, circa 16 la sută din cupluri sunt sterile. El a afirmat că unele cazuri îi uimesc chiar și pe medicii specialiști, deoarece ambii parteneri sunt sănătoși, însă nu reușesc să aibă copii.