O femeie de 50 de ani din municipiul Rădăuți se zbate între viață și moarte în spital după ce și-a turnat diluant pe haine și și-a dat foc. Ana H. a recurs la acest gest extrem în noaptea de duminică spre luni, iar medicii vorbesc despre o cădere psihică. „Susține că o voce din vis a îndemnat-o să facă așa ceva”, explică doctorii care o au în grijă.
În jurul orei 03.00, Ana H. a ieșit pe balconul apartamentului în care locuiește împreună cu familia fiicei sale și și-a dat foc. Ea a ars ca o torță vie până când fiica sa, trezită din somn de zgomote, a intervenit pentru a stinge flăcările care o cuprinseseră.
Ana H. a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, dar medicii spun că starea sa este critică. Chirurgul plastician Anatol Burlacioc a arătat ieri că femeia a suferit arsuri profunde pe 80% din suprafața corpului, iar șansele sale de a supraviețui sunt aproape nule.
„Pacienta prezintă arsuri prin flacără pe față, mâini, abdomen, torace și picioare. Ea are inclusiv arsuri chimice ale căilor aeriene, respectiv gură, faringe și trahee, deoarece a băut din diluant înainte de a și-l turna pe haine. Cu asemenea leziuni și afecțiunile preexistente, respectiv hipertensiune, prognosticul este extrem de rezervat”, a spus medicul.
Ana H. este văduvă de câțiva ani și lucrează la SC Mobila SA din Rădăuți. Ea nu avea probleme familiale, potrivit primelor cercetări întreprinse de lucrătorii de poliție. Pe patul de spital, femeia le-a declarat doctorilor că „o voce din vis m-a îndemnat să-mi dau foc”.