O femeie de 62 de ani, din orașul Vicovu de Sus, a încercat să-și pună capăt zilelor, aceasta bând conținutul unui recipient cu soluție antipurici. Tentativa femeii a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.00, aceasta fiind găsită în locuință de soțul ei, care a dat alarma, femeia fiind preluată în scurt timp de o ambulanță.
Conform cercetărilor întreprinse de polițiști se pare că femeia a fost găsită de soțul ei în jurul orei 19.30, întinsă pe pat, având lângă ea un recipient gol, despre care soțul a declarat că ar fi conținut soluție antipurici. Totodată, în cameră a fost găsit un recipient din material plastic de 1 litru, în care se aflau circa 200 ml de lichid incolor, cu miros de alcool. Femeia a fost dusă cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu ingestie voluntară cu alcool și insecticid, rămânând internată. Starea femeii este destul de bună, ea rămânând sub supraveghere medicală de specialitate. Polițiștii fac în continuare verificări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.