O felie de portocală!

Academicianul Valeriu Cotea s-a înecat cu o felie de portocală și a murit cu trei săptămâni înainte de a împlini 90 de ani. Îi promisesem că-i voi fi alături de 11 mai, când Academia Română îl va sărbători oficial la București; am scris și un capitolaș din cartea pregătită la Editura Academiei – care, iată, din volum omagial se preschimbă în ultim și întristat omagiu public adus celui mai mare oenolog român și personajului Cotea, prototipul moldoveanului hâtru, inteligent, plin de bună cuviință și modestie, om de știință meticulos și dăruit, conviv fermecător și orator înnăscut. Se pare că există o vamă dificil de trecut în pragul vârstelor rotunde înaintate: fostul nostru decan, profesorul Gavril Istrate, s-a poticnit definitiv cu aceleași trei săptămâni înainte de a împlini, și mai emoționant, 100 de ani; cartea ce i-o plănuiam nici n-a mai apărut… Ieșenii l-au respectat și iubit pe Cotea nu numaidecât din pricina CV-ului său kilometric, doldora de distincții și onoruri naționale și internaționale, cât mai ales pentru șarmul discursurilor sale calde, înțelepte, străluminate de ghidușia unui haz aparte, de extracție țărănesc-vrânceană: amical adică, respectuos totdeauna și cu reale virtuți aforistice. Marea lui tristețe, după cum mi-a mărturisit nu o dată, a fost aceea că, mai ales în ultimul an, boala (Parkinson) „i-a luat vorbirea”. Tocmai lui, cel ce strălucea totdeauna în agora! „Cum o să vorbesc la Academie?” – se întreba de-a dreptul panicat. Soarta i-a răspuns sec și fără cruțare: nu, n-o să mai vorbească. L-a amuțit o felie de portocală! Dar, cum se va vedea, și sistemul beteag de salvare românesc. Valeriu Cotea prețuia cu asupră de măsură cartea; nu numai scrierile sale, ci și cartea ca ființă, zidită precum Ana lui Manole la temelia culturii lumii acesteia. Când și-a lansat, la Cotnari, monografia podgoriei, ai fi zis eveniment continental, puhoi de faetoane, caravele și limuzine potopind străvechiul târg! Din ultra elegantele mașini cu număr de București, dar și din toate cotloanele spațiului mioritc, au început să debarce VIP-uri pe care nu izbutește să le adune împreună nici 1 Decembrie la Alba Iulia: prefecți, primari, prezidentul Academiei Române cu tot staful academicesc, senatori și deputați de toate culorile curcubeului, stareți, scriitori, profesori universitari, oameni de radio și tv, șefi și șefuleți reprezentând întreaga gamă a îndeletnicirilor și responsabilităților omenești – mă rog, mai tot ce-i moțat în țara asta și-a dat întâlnire lângă Dealul lui Vodă la invitația lui Cotea. Se lansa o carte „grea”. Mai întâi la propriu; cântărește un kil și două sute. Apoi, în esență, fiind un exemplu de tratare monografică exhaustivă, cum puține sunt în literatura științifică românească și, mă tem, încă și mai puține vor avea șansa în viitor să ajungă la tipar, fiindcă o asemenea întreprindere presupune costuri enorme și răgaz îndelung necesar cercetării, elaborării și punerii în pagină. Cu plăcută surprindere am descoperit în „Monografia Podgoriei Cotnari” și secțiunea „rezonanțe istorice și culturale”, unde se orânduiesc contribuții la temă traversând secole, de la Cantemir la Mihai Ursachi – grăitoare pentru relația istoricește stabilită între spiritul cărturarilor și duhul Cotnarilor… De câte ori îl vizitam pe academicianul Cotea, mă ducea în încăperea cu portretul mamei; tăcea o vreme, spre a-și întoarce gândul la ulița copilăriei din vestita comună vrânceană Vidra: „Noi am fost șapte frați, numai băieți. Mama era socotită ca o a doua Babă Vrâncioaia” (personaj mitic, foarte prezent în foclorul locului)… Cotea mergea greu, vorbea greu, dar tot s-a străduit să-mi întoarcă din vizite: m-am pomenit cu el la ușa rezervei spitalului în care fusesem operat. Ce putea să-mi aducă? Desigur, struguri. Am stat de vorbă pe îndelete atunci și mi-a vorbit mult despre învățătorul satului (și Cotea s-ar fi voit învățător, „singurul din sat, în afară de preot, căruia lumea îi pupă mâna”, dar n-a fost să fie): „în afara alfabetului de la A la Z, ne-a învățat respectul față de părinți, respectul pentru cei mai în vârstă, dragostea de țară”… Apelată la 112, Salvarea a ajuns după 26 de minute, „după ce s-a eliberat de la un alt caz”. 26 de minute, academicianul n-a respirat. Din păcate, Salvarea a venit fără medic la bord. O a doua ambulanță, cu doctor (doar două mașini din toate Salvările au echipaj complet!) , a ajuns după 37 de minute, tot după ce „s-a eliberat de la alt caz”. Pacientul a fost resuscitat, dar i-au fost afectate funcții esențiale. Serviciul de Ambulanță Județean Iași dispune de 66 autosanitare, 23 de medici, 166 asistenți medicali, 163 de ambulanțieri. La rândul lui, SMURD are și el 16 mașini, un elicopter, mașini de transportat victime multiple, mașini utilate pentru dezastre, cu un personal compus din 20 de medici, 30 de asistenți și 90 de paramedici. Totuși, cel mai bine este să fii foarte atent când mănânci portocale.