În sforțarea de a-l justifica din nou (a câta oară?) pe Traian Băsescu, valeții săi din presă și din politică au invocat, printre altele, riscul unei căderi în sondaje dacă n-ar fi promulgat Legea măririi cu 50% a salariilor din învățământ.
Să admitem că așa s-ar fi întâmplat.
Ei și?
O ridicare din umeri pe care ne-o argumentăm aducând în sprijin două adevăruri:
1) Traian Băsescu nu candidează în 2008. Prezidențialele vor avea loc abia la finele lui 2009. Până atunci, admițând că ar fi pierdut acum în sondaje, ar fi avut timp suficient să recâștige punctele sacrificate.
2) Spre deosebire de liderii de partide, dependenți și de confruntările dintre grupurile interne, șeful statului are avantajul unei poziții aparte.
Ales prin vot direct și universal, el e scutit de dependența față de interesele politicianiste mărunte, dar și față de zigzag-urile realității de fiecare zi. Așezat deasupra partidelor, definit ca un Mediator între diferitele instituții ale statului de drept, președintele României trebuie să aibă capacitatea de a vedea dincolo de prezentul agitat nu de puține ori marcat de aparențe înșelătoare. De aceea, președintele României se cere a fi în stare să facă față unor isterii de moment ale opiniei publice, asumându-și riscul de a-și pierde popularitatea de o clipă pentru un interes național care doar el, dispunând de informații, dar și de luciditate, îl sesizează. Tocmai pentru a putea interveni ca un veritabil Bărbat de stat în momente când isteria riscă să afecteze un interes național, președintele țării se străduiește să acumuleze cît mai multă popularitate.
Traian Băsescu beneficiază de o însemnată cotă de popularitate, obținută, evident, printr-o concentrare aproape exclusivă aproape pe smulgerea de voturi din orice împrejurare.
Această popularitate i-ar fi dat posibilitatea să refuze promulgarea Legii.
Și nu pentru că n-ar fi bani care să meargă la această mărire, ci pentru că până și unui ageamiu într-ale politicii românești îi este limpede că nu se poate vorbi de o Lege.
Occidentalii rătăciți pe meleagurile noastre și-au făcut cruce auzind de o mărire deodată a salariilor cu 50%.
Din acest punct Legea nu e lege, ci e fantezie erotică.
A fost inițiată de PSD ca o manevră strict electorală. Formațiunea noastră de Stânga, conștientă de nota ei de elucubrație, nici nu s-a gândit că Legea va trece prin Parlament.
Parlamentul însuși n-a dezbătut-o în chip serios. Atmosfera de la votare a fost una de dans al Fetelor de la Căpîlna.
Toate partidele parlamentare au icnit de entuziasm, chicotind electoral.
După vot, treziți la luciditate, liderii de partide politice au început să dea din colț în colț.
În aceste condiții, problema nu e dacă sunt sau nu bani, ci dacă țară conștientă își poate permite să se joace astfel de-a Legile.
Nu de alta, dar, urmând mecanismul fantasmagoric al acestei Legi, mâine-poimâine ne pomenim cu un parlament votând, în aplauze și urale, vânzarea unei bucăți de țară. Pe motiv că primim pe ea o căciulă de bani.
Lui Traian Băsescu nu-i trebuia postura de președinte pentru a o respinge ca pe o glumă ieftină.
Îi ajungea și postura de om normal.
