Avocatul german Ewald Zachmann, președinte de aproape 20 de ani al Asociației Germanilor Bucovineni din Germania, s-ar fi născut în comuna suceveană Ilișești, dacă al Doilea Război Mondial nu ar fi schimbat complet destinului familiilor de nemți care trăiau în Bucovina. Tot istoria este cea care îl face pe Ewald Zachmann să nu-și serbeze niciodată ziua în care s-a născut, 11 iunie 1945. A venit pe lume pe o pajiște în Austria, în convoiul etnicilor germani deportați în teritoriile ocupate de fosta Uniune Sovietică. „Pentru mine ziua de naștere este o zi de comemorare, nicidecum de petrecere”, spune Ewald Zachmann.
După 150 de ani în Bucovina, „Acasă în Reich”
În perioada interbelică, Zachmann-ii erau un clan numeros în Ilișești, comună în care jumătate dintre cei aproape 5.000 de locuitori erau germani. Originari din Baden Kieselbronn, primii Zachmann au ajuns la Ilișești în jurul anului 1787, după anexarea Bucovinei de Imperiul Habsburgic. Coloniștii germani s-au adaptat foarte bine la viața de la capătul imperiului și au trăit aici în bună înțelegere cu românii mai bine de 150 de ani, devenind „oameni ai locului”.
În 22 octombrie 1940, între România și Germania a fost semnat un tratat privind strămutarea etnicilor germani din România și circa 80.000-90.000 de persoane au părăsit Bucovina, fiind duse în Al Treilea Reich, sub lozinca „Heim ins Reich” („Acasă în Reich”). După o scurtă staționare în lagăre din Germania, majoritatea strămutaților au fost relocați în gospodării confiscate de naziști în Silezia Superioară. După naturalizare, bărbații din rândul noilor veniți au fost recrutați pentru câmpul de luptă, indiferent de situația familială. Așa a ajuns pe front și tatăl lui Ewald Zachmann, deși tânăra lui soție, Erna, era însărcinată și mai aveau încă un copil mic. Etnicii germani din Europa de Est au fost aduși în cel de-al III-lea Reich drept carne de tun și trebuiau să-și împlinească menirea. Unitatea în care a luptat tatăl lui Ewald a fost nimicită în luptă, în februarie 1945, undeva în Prusia de Est, iar mormintele celor căzuți nu le știe nimeni.
Începutul anului 1945 a adus și ceea ce oficial s-a numit „Strămutarea germanilor după al Doilea Război Mondial”, în realitate o deportare în masă în Uniunea Sovietică a unei părți din populația civilă de origine germană. Aceste acțiuni au avut loc în toate țările foste aliate cu Germania care au ajuns sub influența sovietică în urma Tratatului de la Yalta din 1945, inclusiv în România.
Fiul strămutaților din România, strălucit avocat și primar în Olching
În primele luni ale anului 1945, coloane uriașe de strămutați mărșăluiau spre vest și sud-vest, inclusiv Erna Zachmann, cu un copil în brațe și altul în burtă. „Mă gândesc la mama, care la doar 19 ani, împreună cu sora mea, în vârstă de doar 6 luni, cu socrii vârstnici, cu părinții și cele două surori ale ei, de 9 și 7 ani, a trecut cu o căruță trasă de un cal, în iarna 1944-1945, prin Dresda și bunica maternă a fost luată să lucreze ca infirmieră, în noaptea bombardamentului din 14 februarie, pentru a-i ajuta pe cei atinși de bombele cu napalm sau pentru a îndepărta cadavrele care ajungeau până la Linz”, povestește Ewald Zachmann.
El a venit pe lume pe o pajiște, în Austria, acolo unde americanii strângeau germanii din Europa de Sud-Est pentru a-i preda sovieticilor pentru deportare. Lipsurile, spaima, nebunia zilelor de sfârșit de război i-au declanșat tinerei Erna nașterea înainte de vreme, în plin câmp. „La ordinul unui ofițer american, familia mea a fost scoasă din convoiul deportaților pentru a mi se înregistra nașterea. Ofițerul ne-a dus, pe mama și pe mine, la spital la Bad Hall și acolo este locul meu oficial de naștere. Din cauza nașterii premature, mama s-a îmbolnăvit grav, șase luni s-a zbătut între viață și moarte. În tot acest timp, ea nu a știut că tata a căzut în luptă, în luna februarie 1945, undeva în Prusia de Est. Mormântul lui este necunoscut”, spune astăzi Ewald Zachmann.
Familia Zachmann a stat doar doi ani în Austria, în cătunul Regau, deoarece etnicii germani care proveneau din provinciile vechiului imperiu nu se bucurau aici de prea multe drepturi. Ulterior, strămutații au fost luați de francezi, „dușmanii ereditari”, în zona lor de ocupație, Baden Württemberg. În ciuda tuturor necazurilor și grijilor, Ewald și-a continuat studiile. În 1966, a absolvit liceul în Ravensburg și, din semestrul de vară al aceluiași an, a început să studieze dreptul la München. După absolvire, a devenit unul dintre avocații renumiți ai comunității, apoi a fost ales primar al localității Olching, lângă München, mai multe mandate. De asemenea, a fost adjunct al administrației regionale și membru de onoare.
Din septembrie 1995, Ewald Zachmann este președintele Asociației Germanilor Bucovineni din Germania. Este cel mai lung mandat din istoria asociației pentru acest post onorific, și asta este cu atât mai remarcabil cu cât este vorba despre primul președinte care nu s-a născut în Bucovina.
Ultimul german din Ilișești a fost tot un Zachmann
Rădăcinile sale sunt însă aici și nu le-a uitat. În convoiul de germani deportați în 1945 a fost și cumnata bunicii materne a lui Ewald Zachmann, împreună cu cei doi copii ai ei. Destinația a fost România. Ea a revenit în Germania până în 1957, apoi s-a întors în țară. Soțul ei a revenit din captivitatea sovietică în 1951.
Întâmplarea face ca ultimul etnic german din Ilișești să fi fost o prietenă a Ernei Zachmann care s-a numit tot Zachmann. Ewald rememorează: „Aflasem că în Ilișești mai trăiește un singur etnic german, o doamnă Zachmann. În 2001, am vizitat-o împreună cu soția mea, fără să știm că a fost prietenă cu mama. Ea mi-a povestit, fără s-o fi întrebat, că a fost de față când mama a dat naștere unui copil pe o pajiște. Apoi a fost alungată mai departe cu convoiul de deportați, astfel încât nu știe dacă mama a născut o fetiță sau un băiat. Acest copil stătea în fața ei 56 ani mai târziu. A fost un moment incredibil…”
Prietena Ernei Zachmann s-a întors la Ilișești după ce a fost eliberată de la muncă forțată, iar aici l-a întâlnit pe cel cu care se va căsători, eliberat și el din captivitatea sovieticilor. Are cinci fii, care au emigrat în Germania, unde locuiește și ea acum, în Weiden.
Tot printr-o întâmplare a cunoscut-o și pe o nepoată a doamnei Zachmann, născută tot în Ilișești, în 1976. Aceasta a venit la vârsta de 11 ani cu tatăl ei în Germania. Această tânără și Ewald Zachmann s-au întâlnit în primăvara acestui an, la o Seară Bucovineană organizată de Consulatul General al României din München. „Ce mică-i lumea!”, se miră Ewald Zachmann.
„Sunt veșnic recunoscător mamei pentru curajul cu care și-a îndurat soarta. Nu-mi aduc aminte ca în copilărie eu s-o fi dus prost, chiar dacă ea a suferit de foame pentru mine. Din păcate, a murit de cancer la începutul anului 1974, dar sunt convins că și din cauza suprasolicitării fizice și psihice la care a fost supusă de la o vârstă fragedă. Prin urmare, pentru mine ziua de naștere este o zi de comemorare, nicidecum de petrecere. Părinților mei, mai ales mamei mele, le datorez viața. Iar pentru că eu încă trăiesc nu este vreun merit propriu, ci un dar de la Dumnezeu”, mai spune Ewald Zachmann.
Președintele Asociației Germanilor Bucovineni din Germania va veni în vizită oficială la Suceava în această vară, împreună cu președintele Regiunii Schwaben, Jürgen Reichert, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de existență ai Forumului German din România.
