O familie îndurerată și un suflet zbuciumat plecat mult prea devreme și nedrept în lumea de dincolo



O familie îndurerată și un suflet zbuciumat plecat mult prea devreme și nedrept în lumea de dincolo
O familie îndurerată și un suflet zbuciumat plecat mult prea devreme și nedrept în lumea de dincolo

– Codrin Corduneanu a fost omorît de un camion greu în incinta bîlciului de Sf. Ilie, de la Fălticeni
– Deși au trecut aproape patru luni de zile de la producerea accidentului, nici pînă acum nu a fost finalizată ancheta
– Familia lui Codrin nu-și găsește liniștea aici, pe pămînt, simțind că băiatului lor i-a fost răpită viața într-un mod extrem de brutal
– Soții Corduneanu nu doresc decît să fie elucidată, cît mai curînd, moartea tragică a fiului lor, băiatul căruia i-au fost frînte aripile mult prea devreme
La mijlocul lunii iulie, vestea unui tragic accident produs în incinta bîlciului a zguduit întreaga comunitate fălticeneană. Era vorba despre un accident cumplit, provocat de un șofer chiar în spațiul unde era organizat iarmarocul de Sfîntul Ilie, accident în urma căruia a fost curmată viața lui Codrin Corduneanu (foto). Proaspăt absolvent de liceu, Codrin tocmai promovase examenul de bacalaureat cu brio și se pregătea pentru admiterea la facultate. Din păcate, o clipă de inconștiență și de neatenție din partea unui șofer au făcut ca drumul lui Codrin prin viață să se încheie prea brusc și în chinuri cumplite, chiar sub privirile îngrozite ale surorii sale mai mici, Luana. În urma sa, părinții nu-și pot afla liniștea, căci durerea pierderii propriului copil este de neînchipuit pentru orice părinte. Durerea lor este cu atît mai mare cu cît nici acum, la aproape patru luni de la uciderea copilului lor într-un accident stupid, nu a fost finalizată ancheta.
Neliniștea lor este mare deoarece simt că nici copilul lor drag, Codrin, nu-și poate afla liniștea în lumea de dincolo.
– Datele ciudate și contradictorii cu privire la accident ard ca fierul încins sufletele amărîte ale soților Corduneanu
Vreme de aproape trei luni după ce viața copilului lor a fost răpită atît de brusc și nedrept, soții Corduneanu au așteptat liniștiți să afle exact ce s-a întîmplat în acea zi nefastă. Nu s-a întîmplat așa și, sătui de așteptare, au încercat să afle ce se întîmplă, de fapt, în dosarul morții fiului lor, Codrin. Aceasta cu atît mai mult cu cît la sfîrșitul lunii august primiseră acasă, pe numele lui Codrin, un act prin care el era somat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate să-și achite costurile de spitalizare. Intrigați, părinții au mers să solicite, așa cum o cere legea, un act de la Poliție care să dovedească faptul că fiul lor decedase într-un accident. Aveau nevoie atunci doar de numărul dosarului penal și de numele făptuitorului.Au primit documentul necesar la CJAS doar după cîteva zile, în urma unei cereri scrise depuse la Poliția Fălticeni. La ceva timp de la acest fapt, soții Corduneanu au apelat la serviciile unui avocat pentru ști de mersul anchetei. A fost momentul în care au aflat, cu stupoare, că la aproape patru luni de la moartea lui Codrin dosarul cuprindea doar trei file. “Mi se părea de neconceput că viața unui adolescent valora atît de puțin pentru cei în măsură să întreprindă o anchetă serioasă. Trecuse atît de mult timp și dosarul nu cuprindea decît trei declarații. Nimic altceva”, a precizat mama lui Codrin.
Un alt lucru care i-a surprins neplăcut pe soții Corduneanu a fost că nici pînă la sfîrșitul lunii septembrie nu se finalizase expertiza vehiculului care le-a omorît băiatul, iar rezultatul autopsiei nu fusese înaintat la Poliție. Intrigați de toate aceste lucruri, soții Corduneanu au încercat să afle singuri ce s-a întîmplat, de fapt, în seara respectivă. “Lucrurile aflate nu au fost ușor de suportat pentru noi, ca părinți. Toți cei cu care am stat de vorbă – între care și un om de presă – ne-au spus că după ce l-au urcat pe Codrin într-o mașină și au plecat cu el la Spital, cineva a turnat apă peste sîngele curs din trupul său zdrobit, după care au venit și niște cîini prin zonă care lingeau sîngele de acolo. Pentru mine au fost niște noutăți cumplite, fiindcă eu știu că la un asemenea caz trebuie păstrate cît mai multe probe, dovezi, nicidecum acestea nu trebuie distruse. În declarațiile de la dosar se spune că nu era lume la ora respectivă în bîlci și că băiatul meu căsca gura pe acolo. E o minciună sfruntată, fiindcă toți oamenii cu care am stat de vorbă mi-au spus că era foarte multă lume și o muzică asurzitoare, mai ales că unele instalații erau pornite, între care și una în care se afla, în momentul producerii accidentului, chiar fetița mea”, a mai spus Doina Corduneanu.
– Codrin a fost un copil deosebit, iubit de toți și foarte talentat
Codrin Corduneanu terminase examenul de bacalaureat cu doar cîteva zile înainte ca firul vieții sale să fie rupt atît de brutal de un șofer inconștient. Fusese un elev foarte bun, un copil iubit de toți cei care l-au cunoscut. Pasionat de muzica rock, Codrin era și membru al unei trupe, fiind, dealtfel, un toboșar talentat. Vestea morții sale chiar înainte de a se înscrie la Facultatea de Medicină din Cluj i-a bulversat pe toți prietenii săi. Li se părea nedrept ca un copil atît de bun să fie chemat la Dumnezeu atît de devreme.
“A fost întotdeauna un copil extrem de vesel, care aducea bucurie celor din jur. Nu ne-a creat niciodată nici o problemă, dimpotrivă, era foarte atent și grijuliu să ne anunțe mereu unde este, tocmai pentru ca noi să stăm liniștiți. Nu e drept ce i s-a întîmplat și tocmai de aceea nu pot să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai e cu noi. Sînt gesturi devenite rutină în cei aproape 20 de ani cît l-am avut pe Codrin și aceste gesturi le fac și acum fiindcă viața mea nu mai poate să-și urmeze cursul fără băiatul meu”, ne-a spus, printre lacrimi, mama lui Codrin.
Ca o dovadă a admirației și iubirii de care s-a bucurat Codrin aici, pe pămînt, stă Festivalul de Muzică Rock pe care l-au organizat colegii săi de trupă în memoria sa, la Fălticeni, la scurt timp după călătorirea sa din această lume.
Frate mai mare, Codrin a fost sprijin și bază surioarei sale mai mici, Luana. Iubind-o mai presus de orice, Codrin era modelul Luanei. Ciudat este, însă, că o scrisoare – o temă la limba și literatura română pe care Codrin a avut-o de scris în clasa a XII –a – părea să fie ca un fel de premoniție a destinului său nemilos. Scrisoarea, cu un conținut simplu, a fost barca de salvare pentru Luana, atunci cînd copila s-a învinovățit de moartea fratelui său iubit, Codrin. Cuvintele scrise de Codrin în acea scrisoare sînt cuvinte de căpătîi pentru surioara sa și au ajutat-o să depășească, întru-cîtva pierderea suferită.
“….Ești încă mică, dar te descurci tu. Ai grijă, ai să fii ca o barcă în derivă. Nu-ți face griji, îți revii tu foarte repede, așa îți stă în fire! Unii vor încerca să rîdă de tine pentru ceea ce ești, vor încerca să rîdă de ceea ce crezi, dar tu să nu-i bagi în seamă, să-ți vezi de ale tale!….Să nu uiți niciodată de unde ai plecat și ce ai fost, ce ești. Să nu te schimbe lumea după cum vrea ea. Să ai grijă să nu te pierzi pe drum. Mă încred în curajul tău! Eu atît am avut de spus…”, scria Codrin în scrisoarea pe care a avut-o ca temă în clasa a XII-a.
– „Nu vrem răzbunare, ci doar dreptate pentru copilul care ne-a fost omorît”
Deși multora ar putea să li se pară că soții Corduneanu vor răzbunare pentru moartea fiului lor, nu este așa. Cineva o sfătuia pe mama lui Codrin să ierte, că așa ne învață Dumnezeu. “Așa o fi, dar cum poți să ierți pe cineva care îți omoară copilul și care, din cîte am înțeles, e posibil să scape nepedepsit deoarece accidentul nu s-a produs pe nici un drum public, ci într-o incintă și din acest motiv șoferului respectiv nici măcar nu i-a fost reținut permisul de conducere. Nu e nici pe departe vorba de răzbunare, ci vreau doar ca fiecare să răspundă pentru faptele pe care le comite”, afirmă mama lui Codrin, Doina Corduneanu.
Așa după cum a spus și soțul său, dr. Ion Corduneanu, ceea ce își doresc ei este să se facă dreptate aici, pe pămînt, în așa fel încît Codrin să-și poată afla liniștea în lumea de dincolo.
Pentru aceasta ei au nevoie de sprijinul tuturor celor care pot oferi informații exacte cu privire la ceea ce s-a întîmplat atunci. Toți cei care au date despre modul în care s-a produs accidentul lui Codrin Corduneanu sunt rugați să contacteze redacția cotidianului „Monitorul de Suceava” la tel. 522993 sau e.mail: redactie@monitorulsv.ro