Ajutor

O familie din Suceava i-a dăruit 500 de euro tânărului din Liteni

În urma materialului publicat ieri în cotidianul „Monitorul de Suceava”, „Spirit de luptător. Un tânăr din Liteni a învins cancerul”, o familie din Suceava i-a dăruit lui Claudiu Anghelea cei 500 de euro necesari deplasării la o clinică din Bologna, pentru a i se scoate șuruburile din piciorul la care a avut tumoare malignă. Tânărul va merge săptămâna viitoare la Institutul de Ortopedie Rizzoli din Bologna, secția de chirurgie ortopedică – traumatologică (director profesor Mario Mercuri), pentru o nouă intervenție chirurgicală.
Deși a învins cancerul, Claudiu încă mai merge șchiop și are laba piciorului blocată. El trebuia să ajungă anul trecut, în luna noiembrie, la clinica din Bologna, pentru a i se scoate șuruburile, dar nu a avut banii necesari.
Familia din Suceava care i-a dăruit lui Claudiu 500 de euro pentru a putea merge urgent în Italia nu a dorit să-și dea numele.
„Ne-am propus să ajutăm pe cineva, un copil bolnav, o familie nevoiașă, iar povestea lui Claudiu ne-a impresionat. Sperăm să îi fie de folos și să meargă din nou normal. Este bine să privim și la cei de lângă noi. Indiferența față de cei aflați în suferință nu ne face cinste. Este o bucurie imensă să poți ajuta pe cineva, mai ales atunci când Dumnezeu îți este mereu alături”, ne-a spus unul dintre membrii familiei.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

O parte dintre bolnavii cronici fără asigurare medicală au pierdut accesul rapid la analize și investigații medicale

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au lansat cea mai mare campanie umanitară din țară: 2,3 milioane de dolari pentru o tânără din Fălticeni bolnavă de cancer

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului