O familie din Mitocu Dragomirnei a adoptat trei fetițe, două dintre ele surori care se aflau pe lista copiilor greu adoptabili. Familia Daniel și Adriana Pentiuc mai au o fetiță împreună, Ioana, în vârstă de 12 ani, și două fete majore, în vârstă de 23 de ani, Daniela și Iustina, care provin din căsătoriile anterioare ale celor doi soți. Prima fetiță adoptată, Mihaela, are aproape 4 ani și este în familia Pentiuc de la vârsta de un an și jumătate, iar surorile Daria, în vârstă de 6 ani, și Larisa, în vârstă de 10 ani, au intrat în familia adoptatoare la începutul acestui an.
Mulțumesc, Doamne!
I-am întrebat pe soții Daniel și Adriana Pentiuc, căsătoriți de 20 de ani, dacă sunt fericiți cu casa plină de fete. Mi-au răspuns că fericirea lor are chipul copiilor. Am vrut să le aflu povestea și să descopăr ce i-a determinat să adopte trei copii abandonați. Mi-au spus că din totdeauna și-au dorit să adopte un copil. Ei cred că în acest fel îi pot mulțumi lui Dumnezeu pentru că le-a dat mai mult decât și-au dorit.
Nu le-a fost mereu ușor. Nici acum nu le este. Au pornit de jos și cu multe greutăți. Au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate pentru a-și face o casă. S-au întors în România după zece ani, cu Ioana în brațe, pentru că fetița s-a născut în Italia. Ioana a fost un copil foarte dorit și a apărut în viața celor doi părinți după 8 ani de căsnicie.
Prima încercare a eșuat din cauza birocrației
Daniel și Adriana și-au dorit mereu să dea o șansă unui copil care are nevoie de o familie. S-au gândit și la Ioana, că i-ar prinde bine un frate sau o soră, dar au adoptat în primul rând gândindu-se că pot să ajute un copil. „De 10 ani ne-am întors în țară, iar acum 8 ani am făcut primul pas spre a adopta un copil. Am fost la DGASPC Suceava, dar era atât de stufoasă documentația și drumul până la un copil era așa lung și anevoios încât am renunțat”, ne-a spus Daniel Pentiuc.
Au renunțat pentru un timp, deoarece ideea de a salva un copil nu a fost abandonată, doar amânată din cauza birocrației. Familia Pentiuc a revenit cu o cerere la Biroul adopții și postadopții (DGASPC Suceava) acum doi ani, când deja legislația a devenit mai permisivă. Au avut tot suportul consilierului juridic Gabriela Prundel, șef Birou adopții și postadopții din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, și al colegilor ei.
„Toți copiii merită adoptați, merită o șansă”
Prima fetiță care a ajuns în familia Pentiuc, provenind din sistemul de protecție a copilului, abandonată la naștere și preluată de un asistent maternal profesionist, a fost Mihaela, acum în vârstă de 4 ani. Ea le-a schimbat viața celor doi soți. A reușit să-i sensibilizeze atât de mult pe cei doi părinți, încât nimic nu li se mai părea greu. „Cei de la Direcție ne-au spus că au o fetiță pentru noi. Am văzut o fotografie, am aflat istoricul copilului, apoi am acceptat să o vedem în realitate. De la început noi am spus că ne dorim un copil, indiferent de sex, de etnie, de vârstă… Ne-am gândit că Dumnezeu o să aleagă pentru noi”, ne-au povestit cei doi soți.
Înțelegerea celor doi părinți a fost să nu aleagă un copil. În opinia lor, toți copiii merită adoptați, merită o șansă. Și-au spus că primul copil care li se va propune va fi al lor. A fost să fie Mihaela, pe atunci o mogâldeață cu ochi mari, negri, în vârstă de un an și jumătate. „Nu o să uităm niciodată când am mers prima dată să o vedem pe Mihaela. Când am văzut-o m-am gândit: Doamne, oare ce am făcut să merităm așa un copil cuminte și frumos! Aveam în mână un ou de ciocolată. I l-am oferit și ea a întins mânuțele să o iau în brațe. A fost ceva unic, ca un lipici. I-am dat jucării, a stat în brațe, apoi s-a dus la dulap, mi-a arătat o hăinuță și ne-a sugerat să mergem afară… Nu vorbea foarte bine…”, și-a amintit Adriana.
La fel de emoționantă a fost prima întâlnire și pentru Daniel Pentiuc. Tot în ziua aceea a luat-o și el în brațe și i s-a lipit de suflet. A decurs totul foarte bine. Nu i-a interesat din ce familie provine. Li s-a spus că a fost lăsată în spital, la naștere, dar mai mult nu i-a interesat. Ei sunt de părere că fiecare copil are un destin. „Nu trebuie să săpăm în trecutul unui astfel de copil, să întrebăm de ce?, cum?, să judecăm…, doar să-i iubim”, a spus Adriana. „Nu mergem la piață… Vorbim despre suflete și atunci este mult mai important să vedem ce putem face pentru ei, nu să ne întrebăm ce nu au făcut alții pentru ei”, a adăugat soțul Adrianei.
Nevoia de iubire
Am aflat de la Daniel și Adriana secretul căsniciei lor: susținerea reciprocă necondiționată. Tot timpul s-au sprijinit unul pe altul și au spus mereu: „Noi am pornit foarte de jos și foarte greu. Dacă Bunul Dumnezeu ne ajută și avem și noi o casă, pentru că asta ne-am dorit, pentru asta am plecat la muncă în Italia, cred că trebuie să facem și noi ceva. Dumnezeu ne-a dat nouă, hai să dăm și noi ceva înapoi. Cred că ar fi frumos să adoptăm un copil, să-i oferim o șansă, așa cum și noi am avut la un moment dat o șansă”.
Mihaela, primul copil adoptat, a fost cea care le-a deschis sufletul și i-a făcut să adopte din nou. A reușit să sape în inimile lor adânc, astfel că Daniel și Adriana s-au simțit, la început, goi pe dinăuntru. Nu mai conta nimic, doar bucuria din ochii Mihaelei, însetată de iubire. Dragostea a fost atât de intensă încât la începutul acestui an, soții Daniel și Adriana și-au dorit mai mult. Nu material. Și-au dorit să ofere mai mult, să adopte încă un copil.
Au plecat după o fetiță și s-au întors cu două surori
Cei doi soți au întrebat-o pe fiica lor Ioana dacă mai vrea o soră sau un frate. Ea a dorit o surioară, așa că părinții s-au conformat, deși în sinea lor și-ar fi dorit un băiat. Din nou au plecat de la premiza că vor adopta un copil, fără să aleagă. Nu s-au gândit că se vor întoarce acasă cu doi copii, două surori. Reprezentanții Protecției Copilului Suceava le-au vorbit celor doi soți de lista copiilor greu adoptabili. Le-au arătat două surori, una în vârstă de 6 ani și una în vârstă de 10 ani. „Nu contează”, au spus soții Pentiuc. Probabil așa trebuia să se întâmple, pentru că, după cum susține Daniel, nimic nu este întâmplător în viață.
După procedurile legale, vizite, cele două surori au ajuns în familia din Mitocu Dragomirnei și s-au integrat foarte bine. „Ce le-am spus când le-am adus pe surori acasă? Că ce-l puțin de azi înainte, ziua de mâine nu trebuie să le preocupe. A însemnat mult pentru ele. Rolul nostru este să le creștem, să le educăm și să le oferim niște posibilități. După…, totul va depinde de ele. Noi le vom sprijini mereu. Avem de unde, mulțumim lui Dumnezeu, avem cam tot ce ne trebuie, de ce nu s-ar bucura și alți copii care nu au, de aceea ce avem noi?”, ne-a povestit Daniel.
Acești copii abandonați de părinții naturali au nevoie în primul rând de multă dragoste. O spune Adriana, completând că oricâtă iubire le-ai oferi acestor copii, parcă nu este de ajuns. „Când ajung acasă, toate fetele vin în întâmpinarea mea și strigă: mama, mama! Când mi-a spus Larisa prima dată: «Ce să fac dacă vă iubesc atât de mult?!». Cum credeți că m-am simțit? Nu pot descrie în cuvinte. M-am simțit atât de importantă… Copiii sunt sinceri!Nu am visat să am aceste sentimente unice. Copiii sunt viața mea și nu fac nici o diferență între ei”, s-a destăinuit Adriana.
Cel mai frumos moment pentru Daniel este atunci când vine seara acasă, după o zi de muncă, și le vede pe fete în jurul lui, vesele, zgomotoase, sănătoase. Cel mai trist este atunci când pleacă dimineața la serviciu și urmează multe ore departe de fete.
„Cei care vor să adopte să nu asculte și să nu fie influențați de cei din jur”
Soții Pentiuc ne-au spus că au renăscut din cenușă ca pasărea Phoenix. Au trecut prin multe greutăți, emoții, dezamăgiri. Însă, de fiecare dată au făcut ceea ce au simțit. La fel ar trebui să facă orice persoană care ar vrea să adopte un copil.
„Societatea românească are probleme de mentalitate. Cei care vor să adopte să nu asculte și să nu fie influențați de cei din jur, mai ales că legislația s-a simplificat mult și pot, dacă doresc cu adevărat, să adopte un copil într-un timp rezonabil. Fiecare dintre noi are puterea de a face acest lucru. Are resurse, doar să își dorească mult. Trebuie să punem înaintea dorințelor noastre dorințele copilului. Pot să faci ceva pentru el? Atunci, fă-o! Dacă nu, mai bine nu lua această decizie. Din moment ce l-ai luat acasă, copilul este al tău, trebuie să-l respecți și să-l ajuți toată viața”, ne-a spus Daniel Pentiuc.
Din ce ai, poți să-ți faci Rai
Am plecat de la familia Pentiuc cu convingerea că Ioana, un copil foarte rebel, Mihaela, o alintată și o zvăpăiată, Daria, mult prea rezervată, și Larisa, foarte maleabilă, un copil foarte matur, după cum le-a descris mama Adriana, sunt perlele, averea de care se pot bucura cei doi soți. Și nu se opresc aici. Deocamdată, vor să le ofere fetelor condiții decente și o educație bună. Le învață să facă Rai din ce au și să nu râvnească după ce văd la alții. Împărtășesc împreună sentimente și emoții greu de descris și nu spun nu, dacă, la un moment dat, destinul le va hărăzi un alt copil abandonat care are nevoie de o familie. Nimic nu este imposibil atunci când iubirea învinge și din iubire se naște sentimentul acela unic și sincer de a dărui și altora din puținul sau preaplinul tău.
