Un club de noapte din Siret a devenit club al elevilor. Inițiativa a aparținut unei familii de nemți, Esther și Stefan Armer, care de 14 ani locuiește în România. Clubul se numește ”Light House” (”Casa Luminii”) și a fost amenajat astfel încât elevii să poată petrece câteva ore plăcute, după cursuri. Mobilierul a fost donat de proprietarii unui restaurant din Germania care a dat faliment. Celelalte lucruri au fost cumpărate de Ștefan și Esther.
Principalii destinatari ai clubului înființat de Stefan Armer într-o clădire veche de 80 de ani sunt copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, din Siret și din satele din jur. Copiii și adolescenții au la dispoziție o cofetărie, unde găsesc sucuri, ceai și dulciuri, mese de fotbal și tenis, instrumente muzicale pentru cei pasionați de muzică – Esther cântă la chitară și la flaut și poate da ore celor care vor să învețe, cărți de citit și cărți de joc, rummy, șah, recuzită pentru piese de teatru, alte jocuri destinate copiilor mai mici etc.
În mica bibliotecă sunt cărți pentru copii și adolescenți, o Biblie neoprotestantă și una ortodoxă și volumul ”Pas cu pas”, scris de președintele României, Klaus Iohannis. Rafturile cu cărți sunt însă locul cel mai puțin vizitat de copii, ne spune Stefan zâmbind. De un an, de când s-a deschis clubul, n-a solicitat nimeni nici o carte.
Interesul este pentru jocuri și, nu de puține ori, pentru ajutor la temele date la școală. Tot în ”Casa Luminii” funcționează și clubul ”Micii exploratori”, destinat copiilor între 8 și 13 ani, ai cărui membri se întâlnesc în fiecare vineri după-amiază. În mod constant, în timpul săptămânii, după orele de curs, în casă sunt zilnic 30-40 de copii. Sâmbăta, Ștefan închiriază terenul de fotbal al liceului din oraș (sala de sport, iarna) pentru meciurile jucate de copii. În weekend și în vacanțe, clubul organizează tabere și excursii în natură.
Prima tabără pentru copii, în grădina lui Stefan de la Dersca
Prima tabără cu corturi, își amintește Stefan, a organizat-o în grădina casei lui din Dersca, o comună în apropiere de Siret. ”Mergem în natură, organizăm concursuri, jocuri, cântăm, facem sport, discutăm. La «Micii exploratori» învățăm cum să trăiești în armonie cu Dumnezeu, cu semenii tăi și natura. Copiii au întrebări despre evoluționism și Creație. Eu nu sunt profesor, ca să le predau. Îi încurajez doar să discute”, ne-a spus Stefan.
Niciodată nu a avut probleme de disciplină cu copiii, cu atât mai puțin să dispară ceva din club, și nici reclamații nu au venit din partea nimănui. Programul este agreat atât de familiile copiilor, cât și de școală.
Clubul este destinat tuturor copiilor, fără deosebire de confesiunea religioasă. ”Pe mine nu mă interesează religia lor. Nu fac diferență între copii. Din păcate, liderii bisericilor fac astfel de diferențe. Eu sunt luteran, ca și președintele Iohannis. Copiii care vin aici sunt din familii ortodoxe sau neoprotestante, asta nu este important. Pot să spun, însă, că în proiectele noastre sociale am colaborat foarte bine cu biserici neoprotestante”, spune Stefan.
În activitatea de la ”Casa Luminii” Stefan este ajutat de trei voluntari: unul din Suceava, Flavius Munteanu, și doi din Germania. În mod tradițional, foarte mulți tineri germani caută proiecte sociale și fac voluntariat un an, în toate colțurile lumii. Cei de la Siret sunt deja în al doilea an. Unul dintre ei, Timo Jenne, din Koln, ne-a declarat că îi place foarte mult ceea ce face la Siret și a decis să mai rămână. Activitatea de la ”Casa Luminii” din Siret poate fi urmărită și pe pagina de Facebook a clubului, https://www.facebook.com/Lighthouse.Club.Siret/timeline .
Stefan: ”Am pierdut aici inima mea”
Povestea relației lui Stefan cu România a început demult, în 1991, pe când avea 20 de ani și era student în anul II. Atunci a auzit despre un convoi umanitar care pleca din Germania spre orfelinatele din România, despre care aflase de la televizor. A venit și a petrecut două săptămâni la un orfelinat din Dorohoi. Apoi a revenit în fiecare vară. ”Am intrat în cămin și am văzut o mulțime de copii mici, cu părul foarte scurt și foarte deschiși față de străinii care au venit la ei. Asta a schimbat ceva în inima mea. Am văzut că sunt mii de copii orfani care au nevoie de ajutor. A fost prima dată când am văzut că există ceva lângă bogăția noastră germană. Dar noi plecam și ei rămâneau aici, tot într-un cămin cu o singură baie, de fapt, o cameră cu trei găuri în podea, care se numea WC. Voiam să fac ceva mai mult decât să venim din când în când cu ajutoare”, ne-a spus Stefan.
Între timp, părinții lui au divorțat, ceea ce l-a făcut să înțeleagă și mai bine drama copiilor care nu sunt alături de părinți. A revenit an de an, pentru perioade din ce în ce mai lungi și, în 2001, împreună cu soția, a decis să rămână: ”am pierdut aici inima mea”. Familia lui Esther a acceptat ușor venirea în România, mama lui Stefan nu a înțeles niciodată de ce a rămas aici.
Cei doi tineri germani au cumpărat o gospodărie la Dersca și s-au dedicat activităților sociale.
Exemplul clubului înființat de familia Armer, urmat și de doi preoți ortodocși din Siret
Pentru nașterea primilor doi copii – Emilia, de 12 ani și Benedict, de 10 ani, Esther a mers în Germania. Pe Magdalena, de 4 ani, a dorit să o nască la Suceava. Stefan ne spune că iubește România, cu bune și cu rele, cu oamenii săi calzi și primitori, dar și cu străzile proaste, mizerie și gălăgie. Cel mai greu i-a fost să se familiarizeze cu semnificația ”da”-ului românesc. ”În germană, da înseamnă da. În română este da, posibil sau da, probabil”, se amuză Stefan.
Până în 2005 el și Esther au lucrat cu orfani, apoi interdicția aplicată străinilor de a mai intra în centrele de plasament românești i-a făcut să se reorienteze către sprijinirea a trei copii din orfelinat, într-o formă de semi-plasament: ”să-și dezvolte caracterul, darurile personale pe care le au, apoi să meargă pe drumul lor”. Din 2010 au început să dezvolte proiecte sociale în zona Siret. Clubul „Light House” este unul dintre acestea, înființat în ideea de a le oferi elevilor o alternativă la ”distracția pe stradă”.
Exemplul dat de familia Armer a fost urmat în Siret și de preoții Daniel-Vasile și Vasile Mierlă, care în luna iunie a acestui an au deschis ”Clubul Ortodox Flori de Sânziene”, unde copiii au activități recreativ-distractive. Primarul de Siret, Adrian Popoiu, ne-a declarat că apreciază foarte mult existența celor două cluburi pentru elevi și consideră benefică pentru copii competiția dintre acestea, de a le oferi adolescenților programe cât mai atractive.