Panică în noapte

O explozie foarte puternică a împrăștiat pe o sută de metri o spălătorie auto

Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului
Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului

O explozie foarte puternică a distrus aproape în totalitate o spălătorie auto din comuna Mălini, afacerea de aproximativ 100.000 de euro a unei familii care a muncit timp de 17 ani în Grecia. Deflagrația a fost atât de puternică, încât a distrus geamuri de la casele unor localnici pe o rază de câteva sute de metri, iar bucăți din construcție au fost aruncate la aproximativ o sută de metri. Explozia s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30, astfel că nu au fost victime omenești.
Explozia a spart geamuri de la căminul cultural în care era în toi o nuntă
Spălătoria auto cu vulcanizare și un mini-bar din centrul comunei Mălini a fost închisă în ziua de duminică, ceea ce, au stabilit ulterior pompierii, a favorizat acumularea de gaze. La ora exploziei, la căminul cultural aflat la câteva sute de metri distanță era în toi o nuntă, panica oamenilor aflați la petrecere fiind amplificată de spargerea a două geamuri ale clădirii. Proprietarul spălătoriei a fost sunat de unul dintre nuntași.
„La 1 și jumătate am început să primesc telefoane de la lumea de la cămin, de la nuntă. Când am venit era distrus tot, munca noastră de-o viață s-a făcut praf. Sunt banii munciți timp de 17 ani în străinătate”, a declarat Gheorghe Maganu. El a estimat pierderile la 100.000 de euro, marea sa problemă fiind că nu avea nici un fel de asigurare pe clădire sau utilajele din interior. Clădirea spălătoriei a fost distrusă în proporție de 90%, iar ce a rămas trebuie pus la pământ, structura de rezistență fiind grav afectată.
Vecinul bombardat cu bucăți din spălătoria auto
De altfel, explozia a fost atât de puternică, încât geamurile de la numeroase case din zonă s-au făcut țăndări.
Cel mai afectat dintre vecini a fost Toader Amariei. Grădina bărbatului a fost împânzită de bucăți din clădirea spălătoriei, o bucată din acoperiș i-a aterizat în spatele casei, iar un pneu i-a găurit acoperișul șurii.
„O explozie foarte puternică m-a trezit din somn, o duduială de am crezut că s-a năruit pământul… prima dată am crezut că mi-a picat ceva pe casă, au venit bolovani de un metru în grădină, dacă suflul era spre casă îmi distrugea tot”, povestea speriat bătrânul.
Cum s-a produs explozia
La fața locului au ajuns pompieri de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mălini și polițiști, din start fiind luată în calcul o posibilă acțiune intenționată. Cercetarea la fața locului a fost demarată ieri dimineață, iar treptat s-au găsit elemente suficiente care să-i lămurească pe anchetatori cu privire la ce s-a întâmplat. O butelie care a avut scăpări de gaze a provocat explozia.
Generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, a explicat cum s-a produs deflagrația:
„Din primele cercetări la fața locului rezultă că a fost o acumulare de gaze combustibile care au provocat o explozie la aprinderea unui ventilator de la un aparat frigorific. Este cert că au fost întrunite condițiile pentru producerea unei explozii, camerele fiind etanșe, cu geamuri din termopan, uși din termopan și planșeu din rigips foarte bine etanșat. De asemenea, am identificat și locul de unde s-ar fi putut scurge gazul, butelia de aragaz”.
Deși ar părea poate greu de crezut că butelia de la un aragaz poate produce un asemenea dezastru, Ion Burlui a explicat că lucrurile nu stau deloc așa. Cel mai probabil furtunul buteliei a avut o defecțiune și a scăpat gaz, iar timpul îndelungat în care clădirea a fost închisă, fără nici o aerisire, a dus la o acumulare foarte puternică de gaze.
Inspectorul-șef al ISU Suceava a mai avertizat că acest grav incident trebuie să fie încă un semnal de alarmă privind necesitatea ca o casă sau o afacere de acest gen să fie asigurată.
Butelia care a provocat explozia a fost ridicată de anchetatori, pentru a fi expertizată și a se stabili în mod clar de ce s-au înregistrat scurgeri de gaze.

Explozia a fost deosebit de puternică
Explozia a fost deosebit de puternică
Butelia care ar fi provocat explozia, ridicată de anchetatori
Butelia care ar fi provocat explozia, ridicată de anchetatori
Bucata de acoperiș ajunsă în spatele casei lui Toader Amariei
Bucata de acoperiș ajunsă în spatele casei lui Toader Amariei
Gheorghe Maganu a rămas peste noapte fără nimic din afacerea pentru care a muncit 17 ani
Gheorghe Maganu a rămas peste noapte fără nimic din afacerea pentru care a muncit 17 ani
Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului
Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului
Explozia a fost deosebit de puternică
Explozia a fost deosebit de puternică
Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului
Proprietarul și șefii de la ISU Suceava, în timpul cercetării la fața locului

Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens