O explicație necesară



Vineri, 25 aprilie 2008, pe la 8 și ceva seara. Curtea de Apel decide că Sorin Oprescu poate candida ca independent, respirgând două hotărâri anterioare: a BEM și a Tribunalului București.
Anunțul, difuzat ca Breaking news de televiziunile de știri, îl surprindea pe Cristian Diaconescu în direct la Știrea Zilei, de pe Antena 3, moderată de Gabriela Firea.
Candidatul PSD comentează astfel decizia:
„Să înțeleg că prin această decizie domnul Oprescu devine candidat. Este foarte bine pentru domnul Sorin Oprescu. Să înțeleg totodată că prin această decizie, sistemul ticăloșit din România a murit, deci că totul este în regulă. Eu voi cere convocarea Biroului Permanent al PSD pentru a vedea dacă mai are rost sau nu să participăm la aceste alegeri”.
Cristian Diaconescu trece drept unul dintre politicienii aparținând noului val în post decembrismul românesc. Prin asta înțelegându-se un politician astfel decât cel instaurat în 1990 de FSN-ul alcătuit cu precădere din oameni ai nomenclaturii ceaușiste de rangul al doilea: preferând bătăliilor la scenă deschisă, democratică, bătăliile din birouri și de pe culoare, sacrificând firescul de dragul prestației de fațadă. Sub acest semn, ne-am fi așteptat ca domnul Cristian Diaconescu să revină asupra acestei declarații șocante, într-un efort de a o explica.
Domnia sa n-a făcut-o.
În zilele următoare Cristian Diaconescu s-a comportat de parcă nici n-ar fi fost un moment precum cel din seara zilei de vineri, 25 aprilie 2008.
S-ar fi impus o explicare a declarației (chiar prin trimitere la o descumpănire omenească, provocată de surpriza știrii), nu numai pentru că de la domnia sa ne așteptăm la o altfel de prestație decât cea tipic FSN-istă, dar și pentru că ea a dat naștere la o speculație destul de compromițătoare pentru PSD.
Și anume că lui Cristian Diaconescu i se garantase de către liderii PSD că Sorin Oprescu va fi scos din joc prin lucrături mizere în Justiție. Declarația de vineri seara, însoțită de o vizibilă clătinare a întregii personalități, a lăsat impresia că desemnatul oficial al PSD s-a crezut, o clipă, trădat de către colegii săi de partid. O impresie întărită ulterior de năzbâtia cu depunerea unei contestații de către celebra pensionară Doina Mocanu, suspectată de mai toată lumea ca fiind o PSD-istă sub acoperire. Din faptul că domnul Cristian Diaconescu s-a înviorat brusc, declarând că va continua să se bată pentru primăria Capitalei, s-a tras rapid bănuiala că aventura cu pensionara a fost o acțiune prin care liderii PSD au ținut să-i arate candidatului că ei își țin făgăduiala de a-l bloca pe Sorin Oprescu.
Au trecut aproape două săptămâni de la declarația lui Cristian Diaconescu.
A auzit cineva vreo explicație din partea candidatului PSD?!