Cum se știe, la începutul acestei primăveri tineretul studios (vorba vine!) al Parisului a protestat energic (și violent) împotriva unei încercări a guvernului legitim ales de a reforma piața muncii. Mulți dintre economiștii francezi și europeni au tot repetat că acel “contract al primei angajări” care a învolburat străzile Cartierului Latin era o măsură benefică și necesară pentru sănătatea economiei din Hexagon. Degeaba. Tinerii nu l-au vrut. Nu e clar dacă toți cei ieșiți în stradă erau studenți (în opinia mea, nu erau). S-au produs încăierări cu poliția și vandalizări de vitrine și automobile. Săptămâni la rând, Franța a fost semi-paralizată. Până la urmă guvernul a cedat – dar e greu de spus dacă criza a trecut. Așa este într-o democrație, crizele sunt subînțelese.
Totuși, dacă acest lucru se petrecea în România – adică respingerea violentă, de către mase, a unei reforme propuse de guvern –, cred că ar fi fost un bun motiv pentru ca Comisia Europeană să ceară amânarea aderarea țării la UE.
Recent, în Italia a ieșit la iveală o monstruoasă mașinațiune, într-unul dintre domeniile cele mai frumoase și mai glorioase ale sportului italian din ultimul secol: fotbalul. Buba s-a spart la Juventus Torino, unde Luciano Moggi (directorul executiv al clubului) era capul unei rețele impresionante de măsluitori. Pariuri clandestine, donații suspecte, contracte în afara legii, jucători transferați în condiții cu cântec, sume nedeclarate fiscului, arbitri numiți pe sprânceană, rezultate decise la masa verde – toate acestea par a contura cea mai dezastruoasă beștelire a spiritului sportiv din ultimul secol (dacă nu mai mult). Nici nu știi ce este mai grav: că această cangrenă există de decenii într-un campionat considerat a fi unul dintre cele mai frumoase și mai valoroase ale lumii fotbalistice. Sau că există temerea (pe cale de a fi confirmată) că Juve nu era singurul cap al caracatiței; și alte echipe par a fi fost contaminate de structurile mafiote. Sau, în fine, că e foarte posibil ca toată această caracatiță fotbalistico-financiară să fi avut, vreme de decenii, și un soi de protecție politică – altfel cu greu ar fi putut ajunge la dimensiunile actuale.
Ei bine, dacă acest lucru ar fi ieșit la iveală în Bulgaria, cineva ar fi putut spune – pe deplin argumentat – că o țară care maculează în acest fel cea mai elementară idee de fair-play nu merită să adere la Uniunea Europeană.
Iată numai două exemple – din ultimele luni – care arată că problemele grave nu-s numai caracteristica Estului. Cred că și acest lucru l-au avut în minte comisarii Uniunii alaltăieri, marți, atunci când au deschis în fața României și Bulgariei o ușă pe care, foarte probabil, cele două țări vor intra, împreună, în ianuarie 2007.
De ce nu s-a dat data aderării ca sigură? Tocmai ca să nu mai apară, în Vestul sau în Estul continentului, până atunci, noi probleme.
