În urma materialului „Săraci cu talent. Au nevoie de instrumente muzicale pentru a deveni mari artiști” publicat în luna februarie, în Cotidianul „Monitorul de Suceava”, o fetiță de doar 10 ani, din Fălticeni, Violeta Burciu, și-a împlinit visul de a cânta la propriul instrument muzical. Un om de afaceri din zona Rădăuți, care a dorit să-și păstreze anonimatul, i-a cumpărat Violetei o vioară, care a ajuns la fetiță prin intermediul reprezentanților Protecției Copilului Suceava. Bărbatul a citit materialul din ziar, unde era dat și un număr de telefon de la compartimentului de asistență maternală din cadrul Protecției Copilului. După ce a s-a interesat de cazul Violetei, omul de afaceri a cumpărat instrumentul muzical și l-a adus reprezentanților Protecției Copilului, pentru că Violeta este în plasament la un asistent maternal profesionist.
„Domnul acesta generos, care nu vrea să-și dea numele, dar care este un exemplu de generozitate, ne-a adus vioara cu tot certificatul de garanție. Noi am chemat-o pe Violeta, împreună cu asistentul maternal, și i-am dat vioara. Fetița, care este foarte talentată, a rămas fără cuvinte. A fost foarte surprinsă și fericită, în același timp”, ne-a povestit șefa serviciului de asistență maternală, Veronica Măciucă.
Își dorește să devină violonistă
Violeta Burciu știe exact ce va ajunge când va fi mare: violonistă. Eleva studiază vioara cu profesoara Lidia Zugravu din Fălticeni. Este elevă în clasa a IV-a la Școala Nr. 6 „Ioan Ciurea” Fălticeni. De-a lungul anilor, fetița a participat la multe spectacole în afara școlii, concursuri de folclor, schimburi de experiență cu școli din Suceava și din afara județului, precum și cu școli din Franța, Anglia, Germania, Guadalupe și Grecia, în cadrul proiectului „Comenius – Uniți în diversitate”. Violeta a publicat articole și în revista copiilor „Dumbrava minunată”, care a obținut locul I pe țară la concursul de reviste ale copiilor.
Multe din activitățile desfășurate de Violeta au necesitat mulți bani, ținute adecvate scenei și mult efort atât din partea ei, cât și din partea asistentei maternale Maria Tanislav, mama „adoptivă”, care o are în îngrijire.
Fetița este membră a formației de dansuri populare (profesor Gheorghe Popa). Ea face parte și din grupul vocal și cercul de jurnalism (profesor Mihaela Buculei), din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor Fălticeni.
Deși are doar 10 ani, Violeta a obținut numeroase premii individuale, dar și cu formația de dansuri populare și cu grupul vocal din care face parte.





