O elevă din Suceava, absolventă a Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a intrat prima pe listă la Academia Tehnică Militară București, specializarea Ingineria autovehiculelor. Oana Andreea Petrachi a obținut media de admitere 9,97, după ce a fost notată cu nota 10 la disciplinele teoretice, matematică, limba engleză și fizică, la care s-au adăugat media de la bacalaureat, 9,71, și notările de la alte câteva probe – sportive, psihologice, medicale, care au început încă din iarnă. Proba la limba engleză a fost eliminatorie.
Suceveanca este obișnuită să fie mereu prima, pentru că a terminat cursurile Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava cu media 10, a intrat la Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc prima pe listă, cu media 9,91. La toate aceste performanțe se adaugă premii la olimpiade, concursuri naționale și internaționale. Dacă ar fi să aleagă un obiect pe care îl iubește cel mai mult, Oana ne-a spus că acela ar fi matematica. Însă este foarte pasionată de istorie, de fizică, de chimie, unde a fost olimpică, de română, engleză, de fapt îi place să învețe și o face cu pasiune.
Drumul spre performanță
Oana ne-a povestit că circa șapte ani a făcut sport de performanță, atletism. Se gândea foarte serios să urmeze Liceul cu Program Sportiv și să facă o carieră în sportul de performanță. Din păcate, în clasa VII-a a suferit o intervenție chirurgicală la un picior și nu a mai putut continua cu sportul la același nivel. La acea vreme încă nu era hotărâtă la liceu să dea. Spre sfârșitul clasei VIII-a s-a hotărât să dea la „Militar”, unde subiectul de admitere era unic, la matematică și limba română, și se dădeau și probe eliminatorii.
A intrat prima pe listă și au urmat patru ani plini, în care a fost mereu în frunte. Nu au deranjat-o programul strict, disciplina, pentru că mereu a fost ambițioasă și a dorit să se autodepășească. Cu drag ne-a vorbit de câțiva profesori care i-au îndrumat pașii spre performanță, munca ei fiind catalizatorul care a dus la succes. Este vorba de profesorul Teodor Hrimiuc, care i-a predat Oanei fizica, Vladimir Cerbu, profesor de matematică, dirigintele Mihaela Pintilie, profesoară de limba română, până în clasa a X-a, și Irina Popescu, profesoară de educație fizică, în ultimii doi ani de liceu. Fiecare dintre ei a sădit ceva în inima adolescentei.
Conștientă că poate mai mult, ea le-a lăsat o amintire plăcută și dascălilor care au pregătit-o, pentru că toate rezultatele au venit în mod firesc, în urma muncii de zi cu zi. De fapt, dacă aș cita-o pe Oana, ar spune că este vorba de noapte după noapte. „Cel mai bine învățam noaptea. Ziua aveam și antrenamente, cursuri, iar noaptea, de pe la ora 22:00, până spre dimineață, pe la 3, memoram cel mai bine”, ne-a spus suceveanca.
În toți anii de liceu a fost foarte activă. A scris pentru toate revistele colegiului militar, a fost în echipa redacțională a unora dintre reviste, a făcut parte din Cercul literar „Florin Cozma”, scrie poezie, a participat la sesiuni de referate și comunicări istorice, a făcut tot ce a crezut că o dezvoltă pe ea ca om, ca individ, o face să devină mai puternică, mai creativă. De aceea, se vede în viitor fiind un bun inginer de proiectare a autovehiculelor blindate, a mașinilor de teren etc., un om care va reuși să facă ceva bun pentru țara ei, pe care nu dorește să o părăsească.
„Am depășit acele momente, crezând mereu că nimic nu este întâmplător, că tot ce ni se întâmplă în viață ne întărește”
Cu o gândire foarte optimistă, dar realistă, bazată pe cunoaștere, pe muncă, pe concret, Oana ne-a povestit că în viață a avut și câteva momente de cumpănă, care, ne-a spus ea, au întărit-o. La 12 ani, Oana a rămas orfană de tată. Acesta avea doar 39 de ani și o carieră în față, el fiind inginer constructor.
După câțiva ani, suceveanca și-a pierdut alte două persoane foarte dragi sufletului ei, la doi ani diferență una de cealaltă. Este vorba de bunicii din partea mamei, de unde Oana a plecat cu cele mai frumoase amintiri ale copilăriei. „Mi-au fost ca părinți. I-am iubit mult, iar atunci când au plecat de lângă noi au lăsat o mare durere. Am depășit acele momente, crezând mereu că nimic nu este întâmplător, că tot ce ni se întâmplă în viață ne întărește, ne face să vedem altfel lucrurile, ne maturizează și ne pregătește pentru alte provocări ale vieții. Din orice experiență înveți ceva”, s-a destăinuit Oana.
Împreună cu mama ei, Liliana Petrachi, profesoară de sport la Liceul cu Program Sportiv Suceava, Oana a reușit să treacă peste necazurile care au pus-o la încercare încă de mică și să demonstreze că ambiția și munca o vor duce foarte sus. „Din ce îmi povestea tatăl meu, el ar fi vrut să urmeze liceul militar, însă bunicul a fost prizonier de război și nu i s-a permis să se înscrie. Și mama ar fi vrut, după ce a terminat Academia Națională de Educație Fizică și Sport, să urmeze doi ani la Academia Militară din Sibiu, de unde ar fi ieșit cu gradul de ofițer. Părinții ei nu au putut să o susțină financiar și a renunțat la idee. Poate că, într-un fel, le-am împlinit un vis, amândurora, acela de a face eu o carieră militară”, ne-a mai spus Oana.
„Vreau să am un serviciu, de unde să pot mișca lucrurile într-un sens pozitiv”
Suceveanca are o părere destul de dură la adresa societății de azi, pe care o consideră lașă. Oana crede că oamenii pot fi foarte ușor manipulați. „Chiar am citit undeva, libertatea este sclavie, ignoranța este putere… Eu cred și vreau să schimb ceva în mentalitatea oamenilor. Vreau să am un serviciu, de unde să pot mișca lucrurile într-un sens pozitiv. Am fost și în alte țări și mi-am dat seama că cei mai mulți occidentali țin foarte mult la limba lor, la tradițiile lor. La fel ar trebui să facem și noi. Toți vorbim limbi străine, dar ne cunoaștem puțin propria limbă română. Știm de toate, ne informăm de la televizor, dar știm puține lucruri despre istoria poporului român. Eu cred că trebuie să ne cunoaștem foarte bine istoria, ca să înțelegem oamenii. Chiar m-am gândit ca pe viitor să urmez și facultatea de istorie (profesoara Liliana Iftode, de la Școala Gimnazială «Ion Creangă» Suceava, mi-a insuflat dragostea pentru acest obiect), sau filozofie-psihologie, tocmai pentru a afla mai multe lucruri despre istorie și oameni”, este de părere tânăra.
În iarnă, împreună cu un coleg, va merge la Parlamentul European, după ce a câștigat un proiect Euroscola – „Punți între generații”. Are multe întrebări pe care ar vrea să le adreseze oficialilor de la Bruxelles și, dacă i se va da ocazia, o va face în numele tinerilor români.
„Suntem niște prefăcuți! Nici măcar nu suntem capabili să înțelegem rolul și scopul societății pe care singuri o consolidăm și în același timp o ruinăm”
„O teorie poate fără rost, însă pentru a vorbi de societatea actuală simt nevoia să descriu baza ei, așa cum o percep eu, cărămizile ce formează temelia și
care stau zidite nefăcând altceva decât să accepte realitatea nedreaptă din jurul lor, fără a putea măcar reacționa cumva. Simt cum o revoltă și o mare agitație îmi cuprinde întregul trup… Cu toții suntem de vină. Privesc pe stradă… în jurul meu e o societate democratică în care fiecare are libertatea de a alege sau de a fi ales, însă pentru a fi liber trebuie să asigurăm libertatea celorlalți. Și dacă tot vorbim de libertate, ea nu este altceva decât o capcană întinsă: îți oferă posibilitatea să faci aparent ceea ce îți dorești, însă de cele mai multe ori te lași «dus de val», schimbându-ți caracterul și raționamentul. Părem preocupați de aceste probleme, când, de fapt, nici nu ne pasă și ne complacem în această ipostază. Suntem niște prefăcuți! Nici măcar nu suntem capabili să înțelegem rolul și scopul societății pe care singuri o consolidăm și în același timp o ruinăm. Avem vreo siguranță în acest univers…? Sau care este rolul nostru? Dacă avem vreo certitudine… Probabil că da… Existăm.” (Oana Petrachi, clasa a X-a, Revista Mușatinii)
