Concurs

O elevă din Prelipca, autoarea celei mai frumoase scrisori pe teme de mediu

Doina Gabriela Moruz este câștigătoarea primului loc la faza județeană a concursului epistolar „Protejați habitatul natural al animalelor”. Eleva este în clasa a VII-a la Școala Prelipca. Locul doi în concurs a fost ocupat de eleva Ioana Bozdoro, în clasa a VI-a la Școala cu clasele I-VIII din Vatra Dornei, iar locul al treilea a fost câștigat de Cezara Moraru, colegă de clasă cu ocupanta locului secund.
Concursul epistolar pe teme de mediu a fost organizat de Poșta Română și IȘJ Suceava, iar lucrările câștigătoare au fost selectate de către un juriu format din inspectori școlari de limba română, care a selectat peste 100 de epistole trimise de elevii din tot județul. Aceste scrisori vor participa la faza regională a competiției, care se va desfășura la nivelul Direcției Regionale de Poștă Iași. Scrisorile elevilor suceveni vor intra în concurs alături de cele ale colegilor lor din județele Botoșani, Vaslui și Iași. După desfășurarea etapei regionale se vor desemna 10 lucrări câștigătoare, epistole care vor merge mai departe, la faza națională a concursului.
Cea mai bună lucrare desemnată pe plan național va fi tradusă în engleză și franceză și va fi trimisă Biroului Internațional al Uniunii Poștale, pentru participarea la etapa internațională a competiției.

Recomandări

Opt elevi s-au calificat la faza națională a Concursului de fizică – geografie „Ștefan Hepites”

Robotul ștefaniștilor de la „Royal Engineers” merge la București, în finala celei mai mari competiții de robotică

Dezbateri în limba engleză, la cel mai înalt nivel, pentru doi elevi ai Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”

Elevi ai Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi”, din nou pe podium, la Concursul județean „Locuri, Oameni, Valori”

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică