La podul de la Bazar

O elevă care vroia să se înece în râul Suceava, salvată în ultimul moment de un pompier



Plutonierul Paul Balahura, cel care a intrat în apă după eleva care vroia să se înece în râul Suceava
Plutonierul Paul Balahura, cel care a intrat în apă după eleva care vroia să se înece în râul Suceava

O tânără în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, a intrat în apa rece a râului Suceava, luni noapte, ajungând până la o adâncime de aproximativ doi metri, de unde a fost salvată de un pompier al Detașamentului Suceava. Tentativa de suicid s-a petrecut în zona podului de la Bazar de peste râul Suceava, un trecător care a observat-o pe tânără la malul apei sunând la 112. Apelul a fost înregistrat la 23.13, la fața locului ajungând lucrătorii Detașamentului de Pompieri Suceava, cu un modul SMURD și cu un autocamion cu barcă pneumatică.
Când pompierii au ajuns la fața locului, fata era deja în apă până la nivelul gâtului și a continuat să înainteze, deși mai multe persoane o rugau să se întoarcă.
Plutonierul Paul Balahura, pompier din cadrul Detașamentului Suceava, a fost cel care a intrat în apă după ea. Acesta a ajuns-o din urmă, tânăra opunând inițial rezistență. Plutonierul a prins-o de păr și, ajutat de colegi, a tras-o la mal.
Intervenție de salvare dificilă: noapte, apă rece și curenți
Plutonierul Paul Balahura a declarat: „Victima se afla o distanță de aproximativ zece metri față de mal și, deși așteptam barca pneumatică, am stabilit împreună cu comandantul de echipaj că timpul este scurt și trebuie să intervenim. Am fost asigurat cu o cordiță de colegii mei și am intrat în apă. Am înaintat până la victimă, care se afla cu spatele la noi, am imobilizat-o și am strigat la colegii mei să mă tragă. Inițial aceasta a opus rezistență, însă apoi a cedat”.
Modest, plutonierul a acceptat cu greu să povestească cum a intervenit, spunând că nu a făcut decât să-și facă datoria. El a admis că operațiunea de salvare a fost grea, în condițiile în care s-a desfășurat noaptea, într-o zonă în care erau curenți, iar apa era foarte rece.
Fata a fost preluată de medicii SMURD în stare de șoc, fiind transportată la secția Urgențe a Spitalului Județean Suceava. În afara stării de agitație și a unei hipotermii, fata nu mai avea alte probleme deosebite de sănătate.
Gândurile sinucigașe, la puțin timp după ce a ieșit de la ore
Minora care a încercat să se sinucidă este din satul Lucăcești, comuna Drăgoiești, și stă la internatul colegiului la care învață. Luni, aceasta a fost la toate orele, însă nu a mai ajuns la internat.
Profesoara Cristina Hrițuc, director adjunct al Colegiului „Mihai Eminescu” Suceava, a precizat: „Eleva a fost prezentă la orele de curs, până la 20.30. Apoi, după ora 21.00, doamna pedagog care făcea prezența la internat a constatat că aceasta nu este în cameră, consemnându-i lipsa. În asemenea cazuri doamna pedagog, conform procedurii, anunță dirigintele, iar acesta ia legătura cu părinții”.
Cât despre motivele acestei tentative de suicid, una dintre variantele vehiculate este că problemele pe care fata le avea la matematică o făceau să fie foarte depresivă.
Profesorii colegiului au apreciat că fata, deși nu are rezultate strălucite la învățătură, nu este totuși un elev problemă.