Mara Croitoru, elevă la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, a ocupat cea de-a doua poziție a podiumului Campionatului internațional de dezbateri academice „EurOpen”, competiție desfășurată în Hamburg, Germania, în perioada 3-9 noiembrie.
Alături de ceilalți doi membri ai echipei care a reprezentat România în cadrul acestui concurs, Mara Croitoru a ajuns până în finala campionatului care a reunit peste 150 de tineri din circa 20 de țări, printre care Canada, Statele Unite ale Americii, Argentina, Israel, Olanda, Lituania etc.
Pentru calificarea în etapa finală, disputată de echipa României și cea a Olandei, competitorii au trecut prin sita mai multor probe eliminatorii în cadrul cărora au avut de susținut o serie de moțiuni pe diferite teme. Moțiunile au făcut referire la importanța schimbărilor climatice în raport cu creșterea economică, la dreptul țărilor de a-și controla granițele în contextul crizei refugiaților etc.
Toate moțiunile s-au desfășurat în limba engleză, nivelul de dificultate al competiției fiind unul ridicat.
“Desigur, vorbitorii nativi de engleză au avantajul limbii, și acesta este un atu important”, a punctat Mara. Aceasta a mai arătat că ”într-o primă fază, toate echipele din competiție joacă opt runde de dezbateri pe parcursul a trei zile, calificarea în etapele ulterioare realizându-se în funcție de punctajul obținut. Moțiunea din finala de la Hamburg, dintre echipajul României și cel al Olandei, a făcut referire la influența lui Bernie Sanders în alegerile din SUA”.
Din echipa vicecampioană de la Hamburg au mai făcut parte Teodor Iancu și Smaranda Moroșanu, ambii din Iași.
De menționat că în cadrul campionatului, România a participat cu trei echipe, elevii din țară adjudecându-și locurile doi și trei, după echipajul Olandei.
Antrenorii elevilor români sunt Șerban Pitic, Andrei Olaru și Cosmin Tenie din București.
Pregătire constantă și susținută pentru rundele de dezbateri
Conceptul de „debate” sau dezbaterea academică presupune o temă de discuție, numită moțiune, două echipe, argumente pro și contra și un arbitru care decide care parte a fost mai convingătoare. Membrii echipelor trebuie să pună în valoare argumente diferite, pro și contra, pentru ambele fațete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deși bine intenționați, pot fi în dezacord. Prin urmare, ei trebuie să aducă argumente prin care să-și demonstreze punctul de vedere. Dar asta nu se întâmplă oricum, ci după anumite reguli. Cât despre pregătirea pentru rundele de debate, Mara explică faptul că temele pot fi din domenii foarte variate, fapt pentru care cei implicați trebuie să fie foarte bine pregătiți și informați. Asta presupune antrenament, parcurgerea de filozofie politică, economie, articole referitoare la evenimentele de actualitate etc. Despre calitățile pentru a deveni un bun debater, tânăra amintește de siguranța de sine, persuasiune, calități oratorice, iar un discurs puternic presupune analiză bună și exemple elocvente.
Următorul concurs de debate la care va participa Mara este programat pe 19-20 noiembrie, la București, urmând ca în luna decembrie să intre în competiție cu peste 100 de echipaje în cadrul unui concurs internațional din Zagreb, Croația. De asemenea, Mara se pregătește pentru calificarea în lotul național restrâns de la Campionatul Mondial de Debate din Bali, din vara anului viitor.
Mara este în clasa a XII-a, eleva dorind să studieze Dreptul în Anglia.






