S-au scris și s-au spus atât de multe despre această doamnă cu suflet nobil și cu dragoste lucidă de oameni, încât cu greu mai poți adăuga o metaforă fără teama de a nu repeta ceea ce alții au scris cu mai multă pricepere și talent. Despre povestitoarea, literata și publicista de superioară înzestrare am scris totdeauna cu dragoste, cu uimire, cu admirație și cu emoție! De ce, acum, și cu emoție?! Pentru că însăși această a patra carte a Artemisei Ignătescu a fostscrisă cu emoționantă demnitate și cu pilduitoare ținută cetățenească. Este un volum captivant, inspirat din actualitatea imediată, scris cu tipică modestie, dar cu o dăruire exemplară, de o meșteră a condeiului, devotată urbei cu care a logodit-o destinul în urmă cu 70 de ani! Ne aflăm în fața unei cronici extrem de vii a Câmpulungului, scrisă cu o copleșitoare precizie de detalii. Nimic nu este inventat, inutil, gratuit. Succesiunea faptelor descrise au o desfășurare cinematografică. Bunului Dumnezeu i-a plăcut să așeze într-un trup plăpând și subțire: pasiune, dragoste de scris, inimă fierbinte, spirit viu și deschis cu un caracter de oțel. Cu aceste elemente a adus-o pe lume, la Păltinosa, în primăvara anului 1928. Așa o cunosc și cititorii: veselă, sprintenă la replică, cu o memorie surprinzătoare și o nebănuită vitalitate și vivacitate spirituală. Talentul ei gazetăresc a ieșit în vileag de timpuriu. Când s-a crezut suficient de coaptă pentru a se dedica scrisului, în exclusivitate, în afara ocupației propriu-zise, și-a început truda pe ogorul rodnic al gazetăriei. Debutul a fost sfielnic, dar a prins repede curaj după ce ziarul „Lupta poporului” din Suceava i-a publicat primul material. Dar azi nimic, nici măcar prodigioasa ei activitate gazetărească nu te impresionează mai mult la această doamnă, care se înscrie cu deosebită strălucire în galeria femeilor de seamă ale Bucovinei, decât pasiunea ei iradiantă, contaminantă pentru viață și scris!…
Ignorând trecerea timpului, neputându-și stăvili impulsul de a scrie, la o vârstă de apreciabilă longevitate, cu „Lecții de viață”, doamna I. îmbogățește filonul publicistic al urbei noastre și al Bucovinei cu pagini dintre cele mai valoroase despre o puzderie de bucovineni, majoritatea exponenți ai timpului în mers. Voi cita doar câteva nume: Radu Șuhani, recent trecut la cele veșnice, Vasile și Otilia Sfarghiu, Ioan Popoiu, Valerian Bedrule, Decebal Alexandru Seul, Constantin Bărboi-Badersca, George Bodea, care este și prefațatorul cărții, Orest Bucevschi, Tucu Moroșanu, Filon Lucău, Mircea Rotaru, Nicolae Cojocaru, Petrea Rusu a Țărănoaiei, Ion Gramadă, Mihăiță Negură, Teodor Giosan și mulți, mulți alții. Despre câmpulungenii deosebiți, eroi ai reportajelor sale, a scris de-a lungul întregii vieți cu statornică și profundă dragoste și înțelegere.
Răscolitoare și răvășitoare sunt cele două reportaje intitulate „Întâlnire cu micul scriitor Sebi Crăciun” și „O adevărată lecție de viață”, închinate aceluiași excepțional copil, care se luptă eroic cu nedreptățile destinului. Ambele lasă largi ecouri în conștiința cititorului. Genul de scriitură e foarte mozaicat, pendulând între confesiune, însemnare de jurnal, povestire sau relatare cu alură reportericească. Prin voință neștirbită de a fi utilă și de a servi cu scrisul și activitatea ei comunitatea, doamna Artemisia Ignătescu este o neîntrecută și neobosită cronicară, o vrednică urmașă a ilustrei predecesoare care a fost Sofia Cocea, prima ziaristă din România, mătușa temutului pamfletar N.D. Cocea, născută la 15 iunie 1839, la Fălticeni. Puține femei au știut să-și dăltuiască numele atât de adânc în istoria gazetăriei bucovinene, precum a făcut-o dânsa. În majoritatea scrierilor a dat dovadă de o voință fără limite în a da verbelor și frazelor o exigență maximă, uneori mai mare chiar decât personajele însăși. Deci, pe câtă devoțiune pentru scris, tot pe atâta exigență! De o savoare excepțională sunt amintirile intitulate „Gânduri și amintiri răzlețe”, „Gălușca salvatoare”, ”Mi-e dor de mămăliguța cu brânză”, „Știe Dumnezeu de ce…”, toate degajând o tensiune ce alimentează plăcerea și echilibrul cititorului. În scrisul său cuvinte simple capătă o putere irezistibilă, grație sincerității dezarmante cu care sunt rostite. Scrisul ei a ajuns la acea simplicitate, la acea puritate a formelor care, departe de a sărăci expresia, o potențează la maximum. Dacă manifestările culturale răsună ca un lait motiv, în schimb nenumăratele lansări de carte care s-au petrecut în urbea de sub Rarău se focalizează într-un adevărat refren al cărții. Ele dovedesc cu prisosință cât de adânc cunoscătoare a fenomenului cultural câmpulungean este doamna Ignătescu.
Cred că cea de a patra carte dăruită cititorilor de azi, dar și celor de mâine, o consacră drept una dintre cele mai marcante personalități ale scriituri gazetărești feminine din Bucovina. Câteva raze ale aureolei ei jurnalistice se răsfrâng foarte bine și în reportajul „Despre orașul meu”. De mare încărcătură emoțională și de o remarcabilă vibrație este „Prima greșeală”, care prezintă un caracter singular bine subliniat și pus în lumină, cu înfățișări neștiute de cititor. Spre sfârșitul cărții ne întâmpină „Câteva (penetrante n.n.) spicuiri dintr-un jurnal de călătorie” de o incontestabilă spectaculozitate. Mai cred că n-a cunoscut voluptate intelectuală mai mare decât bucuria de a scrie! Scriind această carte, fără îndoială, autoarea retrăiește o tinerețe sufletească inepuizabilă. Firea sa energică nu o lasă nici o clipă să cadă pradă melancoliei. Totul pare proaspăt în notațiile sale, evenimentele fiind prinse în cele mai pitorești detalii. „Lecții de viață” aduce sub ochii cititorului, îndemnându-l la lectură, multe noutăți, mult material inedit, care nu se găsește în cărțile anterioare, completând adevărata dimensiune a autoarei. O întâlnire cu Artemisia Ignătescu, cum a fost cea din 22 septembrie, la lansarea cărții, rămâne tonifiantă, stenică, optimistă, fiindcă domnia sa și-a păstrat prețiosul dar al tinereții fără bătrânețe, făcându-și din scris un medicament miraculos, care a ajutat-o să biruie multe necazuri și opreliști pe care viața i le-a pus în cale. Energia sa inepuizabilă, expresie a calităților cu care e înzestrată, dă curaj molipsitor tuturor celor care o cunosc și o citesc (și nu sunt puțini). Fără îndoială, ne aflăm în fața unui talent incomparabil, a unei inteligențe uimitoare și a unei vitalități debordante, ieșită din comun. Cert este că la anii înțeleptei senectuți, ea rămâne un mit bucovinean mereu tânăr! Înainte de a încheia însemnările mele voi da glas unui restrâns dar superb poem scris de admirabila poetă Magda Isanos, strămutată pe tărâmuri celeste în 1944, la numai 28 de ani, pe care Nichifor Crainic o numea „Eminescu nostru feminin”! Acest poem vine parcă să completeze în chip fericit „Cuvântul înainte” scris cu fascinantă convingere de autoare, cuvânt care ne destăinuie adevărata direcție în care a fost gândită această carte plină de învățăminte. „Doamne, n-am isprăvit cântecul pe care mi l-ai șoptit. / Nu-mi trimite îngeri de gheață și pară / în orice seară. / Nu pot pleca. Arborii îmi șoptesc; / Florile calea-mi ațin și mă opresc, / Despre toate am început o cântare / de laudă și de naivă mirare. / Oamenilor voiam să le las / sufletul meu, drept pâine la popas, / drept pășune, livadă și cer. / Tuturor acelora care nu mă cer / și nu mă cunosc, am vrut să le fiu / o candelă pentru mai târziu. (Doamne, n-am isprăvit!)…”
25.09.2016 Mihai BURDUJA
