O delegație din Putna a fost prezentă în Franța, la Montmormillon, la manifestările prilejuite de împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial
Delegația de la Putna în piața unde au fost ridicate sute de cruci din lemn
O delegație formată din 14 persoane din Putna a fost prezentă în Franța, la Montmormillon, la manifestările prilejuite de împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial. Românii s-au alăturat unei delegații venite din Germania, din localitatea Wadern, dar și autorităților locale din Montmormillon, și cu toții au adus un omagiu victimelor conflictului devastator din urmă cu mai bine de un secol.
După o depunere de coroane la monumentul închinat soldatului necunoscut, au sunat clopotele amintind intrarea în vigoare a armistițiului de pe 11 noiembrie 1918. Apoi, în piața unde au fost ridicate sute de cruci din lemn, numele celor 247 de soldați originari din Montmorillon, morți în conflagrație, au fost rostite de către copii din localitate. Au urmat apoi 25 de soldați din orașul Wadern în Germania, dar și 42 de fii ai Putnei, enumerați de către consilieri locali ai comunei.
A fost un moment extrem de emoționant pentru cei prezenți, în onoarea unei generații sacrificate, dar și pentru a sublinia prietenia și solidaritatea din Europa de astăzi.
De asemenea, delegația s-a deplasat la Verdun, unde au murit aproximativ 400.000 de oameni în bătălia care a durat 10 luni, în anul 1916.
Delegația de la Putna a mers în Franța și cu două expoziții, „Francezi și români în Marele Război”, împrumutată de la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, respectiv „Putna și Bucovina în timpul Primului Război Mondial”, realizată cu ajutorul locuitorilor din Putna.
Aceste expoziții vor fi prezentate în mai multe orașe și comune din centrul Franței, în cadrul sezonului cultural francez-român, care se va desfășura în perioada 1 decembrie 2018 – 14 iulie 2019.
În semn de respect și reciprocitate, o delegație din orașul Montmorillon va fi prezentă pe 1 Decembrie la Putna, pentru a participa la manifestările prilejuite de Centenarul Unirii, o reîntregire a neamului românesc care a putut avea loc și cu sprijinul Franței.

Expoziția „Francezi și români în Marele Război”
O delegație din Putna a fost prezentă în Franța, la Montmormillon, la manifestările prilejuite de împlinirea unui secol de la încheierea Primului Război Mondial
Delegația de la Putna în piața unde au fost ridicate sute de cruci din lemn
Recomandări
Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier
Colocviul franco-roman de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava