Activitatea a fost perturbată ieri la Serviciul Public Regim Permise și Înmatriculare Vehicule al județului Suceava, după ce o defecțiune a serverului central al Direcției Publice Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor a făcut imposibilă procesarea actelor. Conducerea serviciului a anunțat publicul, începând cu primele ore ale dimineții, despre inconvenientele apărute în timpul nopții trecute în procesarea actelor la înmatriculări și permise auto. Cei care aveau programări, și nu numai ei, s-au pus la rând de dimineață, în speranța că lucrurile se vor rezolva pe parcursul zilei.
Gheorghe Crăiță venise de la Fălticeni pentru a rezolva problema înmatriculării și aștepta la rând. Acesta ne-a declarat: ”Deocamdată e blocat sistemul, ăsta-i tot răspunsul. Așteptăm poate își revine. Vedem ce se poate face, dacă își revine, defecțiunea e de la București, nu de aici…”
În condițiile în care serverul central nu funcționa, la ghișee au fost preluate dosarele de înmatriculare pentru cei care au avut rezervări pentru ziua de joi, urmând ca datele să fie procesate după ce se vor putea face verificările în sistemele externe ale altor țări, cu care comunicarea era întreruptă în acel moment. Cei mai mulți au putut preda dosarele și așteaptă răspunsul din partea serviciului. ”Au zis că e blocat sistemul, e căzut serverul și stăm la rând acum. Ne iau totuși dosarele, numerele de telefon și așteptăm să fim sunați”, ne-a declarat Ionuț Moroșanu, venit de la Fălticeni. Cei mai mulți oameni au înțeles că problemele sunt de ordin central și că angajații din serviciu fac tot posibilul să-i ajute în vreun fel pe cei veniți la ghișee: ”Am avut programare la 12.30. Așteptăm, ne dau numerele astăzi, mâine, au spus că ne sună. Dacă nu, rămâne pe luni.”
Angajații au venit în timpul nopții pentru ca desfășurarea examenului practic pentru permise să se poată face în condiții normale
Anunțați din timpul serii despre defecțiunea apărută la serverul central, angajații serviciului au venit în timpul nopții, pentru a putea întocmi listele de programare la examenul practic de traseu pentru obținerea permisului de conducere. Comisarul-șef Radu Obreja, șeful serviciului, ne-a declarat:”Am fost informați de Conducerea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor București despre faptul că miercuri seara, în jurul orelor 20.00-22.00, au survenit niște defecțiuni la serverul central al Direcției Regim Permise de Conducere, astfel că activitatea tuturor serviciilor din țară a fost joi semiparalizată. În consecință, noi preluăm dosarele de înmatriculare pentru cetățenii care au rezervare pentru astăzi și în limita timpului disponibil o să preluăm și pentru cei care nu au rezervare. Specificăm însă faptul că nu putem procesa datele, se preiau datele la ghișeu, se verifică sub aspectul legalității documentelor, dar verificările care presupun accesarea unor sisteme externe ale altor țări nu se pot face, astfel că nu putem finaliza operațiunea de înmatriculare. La permise auto este blocată total activitatea, astăzi (joi – n.r.) nu putem susține examenul la proba teoretică, nu putem face nici un fel de preschimbare de permis de conducere și nu putem programa pentru susținerea examenului. Cei care au rezervări se vor prezenta mâine pentru proba teoretică. În același timp examenul la proba practică se ține astăzi, pentru că fiind informați de aseară despre problema apărută, am reușit în timpul nopții să tipărim programatoarele și anexele de examen, pentru a nu fi afectați și cei 60 de oameni care susțin această probă. Am făcut acest efort pentru că ar fi fost foarte greu ca cei 60 care urmau să susțină astăzi proba practică să fie reprogramați, în condițiile în care noi facem programări pentru această probă pentru lunile februarie-martie.”
Personalul de intervenție a lucrat ieri întreaga zi pentru rezolvarea situației și se speră ca astăzi totul să intre în normal.
Ghișee închise
O defecțiune a serverului central a perturbat joi activitatea la înmatriculări și permise auto
