Ca în țara nimănui. Așa lucrează o firmă de construcții din Iaslovăț, care face legea prin municipiul Suceava, din moment ce face orice dorește, fără să îi pese dacă este legal sau nu ori dacă afectează mii și mii de oameni.
Așa s-a întâmplat și vineri după-amiază, când aproape un sfert din municipiul Suceava a rămas fără curent electric, din cauza lucrărilor neautorizate ale firmei SC Construcții Strugar SRL, pe un teren din apropierea Uzinei Electrice, în capătul străzii Mitropoliei.
Deși se vede cu ochiul liber că săpăturile făcute cu excavatorul sunt pentru începerea lucrărilor la fundația unei clădiri – un bloc, din câte se pare, reprezentanții firmei de construcții încearcă să scape de responsabilitate susținând că doreau să facă de fapt un studiu geo, caz în care ar fi fost necesară o simplă sondare a terenului, nu decopertarea sa pe o arie extinsă și săparea unor șanțuri de mărimi considerabile.
Dacă boacăna făcută vineri, când au lăsat fără curent mii de oameni, a fost remediată în scurt timp de angajații E.ON, care au intervenit prompt, inconștiența reprezentanților firmei, care s-au apucat de lucrări fără a avea avizul furnizorilor de utilități, a produs pagube de 140 de milioane de lei vechi numai prin ruperea cablurilor electrice de medie tensiune care traversează acel teren.
Tot din cauza lor, aparatura electrică din casele sucevenilor care au fost lăsați brusc fără curent putea fi defectată, dacă nu s-a și întâmplat așa ceva, caz în care tot firma SC Construcții Strugar SRL ar trebui să-i despăgubească.
Rețeaua de apă și canalizare, în pericol de a fi distrusă
Terenul pe care firma SC Construcții Strugar SRL vrea să ridice construcția este străbătut și de rețeaua de canalizare a orașului.
De obicei, pe acolo pe unde trece rețeaua de canalizare, se află și cea de furnizare a apei potabile, iar dacă săpăturile ar continua, excavatoarele firmei i-ar putea lăsa pe toți locuitorii din zonă, inclusiv agenții economici, precum Hotel Balada, fără apă curentă și fără posibilitatea de a mai folosi canalizarea orașului.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a confirmat faptul că firma SC Construcții Strugar SRL nu a obținut nici măcar certificatul de urbanism pentru această lucrare, de care nu știa până când nu a fost lăsat un sfert de oraș fără curent, iar pentru asta, inspectorii Primăriei, din cadrul Disciplinei în Construcții, vor analiza astăzi cazul, urmând să fie luate măsurile necesare.
“Dacă au început aceste lucrări fără autorizație de construcție, legea spune clar că trebuie să-i amendăm. În cazul în care firmele de utilități nu își vor da acordul pentru a se construi acolo, nici gând să mai ridice acolo vreo clădire”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.
Pentru nerespectarea legii 50/1991, de autorizare a lucrărilor de construcții, firma SC Construcții Strugar SRL riscă o amendă de până la un miliard de lei vechi.
O firmă cu probleme de respectare a legilor
Aceeași firmă care a distrus acum rețelele de curent electric ce alimentează mii de suceveni, fiind la un pas de a distruge și rețeaua de canalizare și probabil și pe cea de apă potabilă, a mai fost implicată anul trecut într-un scandal, atunci când s-a apucat să construiască un bloc în curtea Liceului “Samuil Isopescul”.
Pe lângă faptul că multă lume a fost intrigată și revoltată de faptul că unei firmei i s-a permis să construiască în curtea unei instituții de învățământ, aproape de zidurile școlii, la fel de mulți au fost nemulțumiți de faptul că aproape tot pământul excavat din curtea școlii a fost aruncat în drum, ocupând întreg trotuarul de pe partea stângă a străzii Alexandru cel Bun, chiar și o porțiune de stradă.
Rămâne de văzut ce amendă va avea de plătit acum această firmă care a ignorat complet legile și autoritățile locale, punând în pericol bunurile miilor se suceveni care au rămas fără curent electric din cauza lucrărilor sale neautorizate, precum și dacă i se va permite să construiască în continuare pe acel teren străbătut de rețele de utilități publice.
În pofida încercărilor noastre, reprezentanții firmei SC Construcții Strugar SRL nu au putut fi contactați în cursul zilei de ieri pentru a-și prezenta punctul de vedere.
Nesimțire
O construcție ilegală amenință să lase mii de oameni fără utilități






