O companie românească implicată în fraude de peste un miliard de euro, anchetată în Italia



Procuratura din Roma a emis 150 de mandate de percheziție la companii și directori, inclusiv la o companie românească, din cauza unor facturi false emise în sectorul aparaturii telefonice și a computerelor, 90 de persoane fiind vizate, relatează La Repubblica în pagina electronică.
Ancheta vizează fraudele asupra taxelor pe valoare adăugată comunitare, fiind semnalată existența unei vaste organizații care funcționa pe tot teritoriul Italiei, inclusiv în Roma și Neapole.
Începând cu anul 2007 și până în 2011, această organizație a comercializat produse electronice, majoritatea fiind telefoane mobile, fără a plăti TVA, folosindu-se de facturi false emise de o companie românească.
Această operațiune amplă, în care sunt implicați peste 400 de membri ai forțelor de ordine și ai fiscului italian, a fost denumită „Transilvania Romană”. Procuratura din Roma, cea care conduce ancheta, a semnalat peste o sută de companii din Italia care erau implicate și care erau cliente formale ale companiei românești.
Societățile au făcut achiziții de bunuri, fără TVA, și de la alți furnizori din UE, evaluate la aproximativ 1,2 miliarde de euro, pentru ca apoi să le revândă în Italia la prețuri puternic concurențiale. Deoarece TVA-ul care apărea în facturile lor la vânzare nu era plătit, aceste companii puteau să folosească prețuri sub valoarea pieței.
În urma anchetei aflate în desfășurare, 90 de persoane sunt vizate și au fost puse sub sechestru proprietăți mobiliare și imobiliare în valoare de aproximativ trei milioane de euro.