O companie americană specializată în „înmormântări spațiale” a anunțat, vineri, că va lansa, anul viitor, un serviciu destinat celor care vor ca rămășițele lor pământești să-și găsească odihna pe Lună, relatează AFP.
Celestis Inc. a indicat că a încheiat acorduri cu Odyssey Moon Limited și Astrobotic Technology Inc. pentru a trimite cenușă umană pe Lună prin intermediul unor zboruri cu rachete private.
Compania afirmă, într-un comunicat, că aceste misiuni lunare vor fi „o onoare specială, accesibilă tuturor celor care împărtășesc visul ca omul să ajungă până la stele”.
Trimiterea unui singur gram de cenușă pe Lună va costa, totuși, circa 10.000 de dolari.
În urmă cu zece ani, Celestis a dat NASA o capsulă conținând resturile astro-geologului american Eugene Shoemaker, primul om ale cărui resturi pământești odihnesc pe Lună.
Compania, care mai are concurenți pe piață, a trimis deja cenușă în spațiu în cursul ultimelor șase zboruri spațiale funerare.
Printre celebritățile care au avut dreptul la astfel de funeralii mai speciale se află creatorul serialului „Star Trek”, Gene Roddenberry, actorul aceluiași serial TV, James Doohan („Scotty”), astronomul Clyde Tombaugh sau astronautul Gordon Cooper.
Următoarea misiune organizată de Celestis pentru a trimite cenușă pe orbita Pământului este prevăzută pentru iunie 2008.
Odyssey Moon Limited și Astrobotic Technology Inc. fac parte din cele 10 companii care concurează pentru a câștiga un premiu de 30 de milioane de dolari oferit, în septembrie, de Google celui care va reuși să trimită primul pe Lună un aparat automat, capabil să se deplaseze acolo cu cel puțin 500 de metri și să trimită pe Pământ imagini cu rezoluție înaltă și date. Concursul este organizat de Fundația X Prize.