O companie a lansat o aplicație iPhone care va facilita rugăciunile musulmanilor în timpul zborului



O aplicație pentru iPhone promite să rezolve o problemă care preocupă milioane de musulmani, și anume să știe când și în ce direcție să facă rugăciunea islamică în timp ce se află la o altitudine de 10.000 de metri, relatează AFP.
În urma înregistrării detaliilor despre zbor, App trimite o alertă în care anunță la ce oră trebuie făcute cele cinci rugăciuni zilnice și indică direcția orașului Mecca, spre care musulmanii trebuie să se îndrepte în timp ce se roagă.
Aplicația, numită „Crescent Trips”, va fi oferită gratuit câteva luni de „Crescentrating”, o companie din Singapore specializată în turism halal, a precizat marți directorul său general, Fazal Bahardeen.
„Turistul musulman reprezintă, probabil, în zile noastre piața cel mai puțin exploatată din întreaga industrie a turismului”, a explicat directorul de operațiuni al Crescentrating, Dany Bolduc.
Piața turistică islamică înregistrează un nivel de creștere mai mare comparativ cu alte segmente. Aceasta ar urma să ajungă la 192 de miliarde de dolari americani până la orizontul lui 2020, față de 126 de miliarde de dolari americani în 2011, potrivit unui studiu publicat de Crescentrating și DinarStandard, o companie americană.