Clarvăzătoare sau nu?
Măicuța mi-a spus că și D. Și L. sunt mândre, femei care vor să țină ele totul sub control. Pe când eu aș fi „un băiat bun”, iar greșelile mele nu ar fi pe de-a-ntregul greșeli. Mie D. mi se pare foarte fragilă… I-am arătat poze cu ele pe aparatul foto. Am greșit? Într-un fel i-am făcut jocul, iar acest joc nu cred că a fost pe placul lui Dumnezeu. M-a fermecat cu promisiunile ei:
– Totul se va rezolva acum. În trei sau patru zile o găsești pe cea care îți e sortită. Fie că o cunoști deja, fie că nu, mi-a spus măicuța. Mie Îngerul îmi spune multe lucruri…
La Brăila mi-a sărit un furtun de la apă și am fost nevoit să opresc. În doi timpi și trei mișcări măicuța era în stradă, agitându-se către alte mașini. Până acolo măicuța mă grăbise într-una:
– Haide, că trebuie să ajung devreme la Galați. Am de mers în trei locuri, pe la instituții. Eu sunt o persoană care discută cu instituțiile.
Între Brăila și Galați același furtun îmi mai sare o dată, iar acolo măicuța își găsește altă mașină și mă lasă. După plecarea ei, mașina parcă nu mai e atât de îndărătnică. Poate cineva nu voia ca măicuța să ajungă la Galați când dorea ea. Dar cine?
Altfel, era clar că nu îi prea plăcea de L. Mi-a bârfit-o, dar nu cred să fi transmis prea mult din bârfa asta fetei de la Chișinău. Felul în care i-a sărit țandăra lui L. ridică mai multe semne de întrebare în privința sentimentelor ei. Printr-o întorsătură ciudată a lucrurilor, peste câteva zile descopăr că autostopista mea se poate să aibă dreptate.
Semnele
Eu am o problemă cu semnele. Adevărul e că mi s-au și arătat multe. Am locuit exact în apartamentul în care a locuit, la București, scriitorul Alexandru Monciu-Sudinski, apoi aproape că i-am repetat istoria. Dar câte semne! Zeci, sute… Cel mai recent – ajung de curând să caut niște informații despre filmul „Scripcarul de pe acoperiș”, iar la o zi după asta sunt pe acoperișul paraclisului de lângă viitoarea catedrală din Fălticeni, împreună cu Părintele Ioan V. Argatu, fixând tablele de pe acoperiș ca să nu le ia vântul… Dar câte au fost! Când ajunsesem la capătul puterilor mele o mână nevăzută m-a prins de genunchi și m-a chemat la închinare la Mănăstirea Caraiman, unde e o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Eu sunt atras de această zonă a înțelegerii Voinței Lui Dumnezeu, iar potrivnicului îi place să mă batjocorească din cauza asta și îmi aruncă și el înaintea ochilor o mulțime de semne ale lui… Ele pot fi deosebite de cele ale celor buni prin faptul că nu sunt foarte clare, te aruncă mai degrabă în indecizie. Dar pot fi la fel de bine adevărate sau false. Nu adevărul sau minciuna sunt, în acest caz, miza necuratului, ci controlul asupra minții tale. E o poveste splendidă în Pateric despre asta: unor călugări li se arată tot felul de semne și vor să știe dacă sunt de la Dumnezeu sau de la diavol. Ei se duc la un avă care locuiește în pustie, ca să îi lămurească în această privință. Când aproape să ajungă la el, acesta le iese înainte și le spune: „Știam că o să veniți. Mi-a arătat diavolul.”
În câteva vorbe înțeleptul avă le-a dat și răspunsul pe care îl căutau și arma cu care să lupte. Conștientizând că, dincolo de adevărul sau neadevărul celor arătate prin ele, acele semne erau de la diavol, călugării aveau să poată dejuca planul necuratului. Arătându-ți lucruri din viitor sau de departe, diavolul vrea să te împingă să îl confunzi cu Dumnezeu, ca să te poată controla. Odată ce i-ai descoperit minciuna, care nu e neapărat de formă (adevărul celor arătate), ci de fond, i te poți opune. Cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Eu am căutat multă vreme să aflu ce va fi cu mine. Sper să nu-L fi mâniat prea tare pe Dumnezeu cu asta. Dacă Dumnezeu ar fi vrut așa, dacă era bine să fie așa, noi toți ne-am fi știut de la bun început viitorul. Dar viața e altfel, mai complexă decât un progam tv pe care îl citești în ziar.
Înapoi la Galați
Dar în ce măsură e clarvăzătoare călugărița care cutreieră acum cine știe ce cotloane ale orașului în care eu tocmai mi-am cumpărat un colier metalic pentru acel furtun care sare?
Mi-a spus multe, unele părând să se potrivească, chiar dacă nu în sensul strict al cuvintelor ei… O femeie îmbrăcată în rasă călugărească, care îmi spusese că a stat aproape de Părintele Cleopa…
S-a mai nimerit o dată un „clarvăzător” în mașina mea, dar acela nu cred să fi fost călugăr, deși asta spunea. L-am luat de la Molid și l-am dus la Câmpulung și mi-a împuiat capul cu toți preoții care o să-și piardă stărețiile și chiar episcopiile la 1 aprilie. Străbătea satele de la Câmpulung Moldovenesc în jos, „ca să vină cu plinul”, strigându-le oamenilor tot felul de „vedenii” ale lui. Întâlnindu-mă ulterior cu el în Câmpulung, și mie mi-a strigat că preotul de la o biserică închisă „e în vale, cu pălimarul”. Dar acela era rău îmbrăcat, avea unghiile murdare, iar în jurul ochilor săi se arăta câte o umflătură împuroiată. Măicuța de la Cislău avea o ținută dichisită… Să fi fost „pe vechi”? Auzind că aș vrea să ajung la mănăstirea din Galați, îmi spusese că în Galați s-ar putea să fie o mănăstire „pe vechi”… Dar cum rămâne atunci cu „ucenicia la Părintele Cleopa”?
Mă învârt o jumătate de oră prin Galați încercând să ajung și să parchez lângă catedrală. În centru drumurile sunt în lucru, iar circulație e grea. Într-un final mă las păgubaș și pornesc spre Humor. A fost o zi prea plină.
I-am lăsat maicii de la Cislău și un acatist, scris pe genunchi, pe la stopurile din Brăila, și nu știu dacă am făcut bine sau nu. De asta mi-o fi sărit furtunul? Duhovnicul meu îmi spune că nu am făcut bine și că acatistele se duc la biserică, nu se lasă pe drumuri… În biserică, chiar dacă preoții sau călugării nu îl citesc, îl citesc îngerii. Poate ar fi bine să mă rog ca acea călugăriță să mă uite.
(Marius IANUȘ)
