O clădire cu patru etaje s-a prăbușit, joi, în orașul Mumbai, iar cel puțin 40 de persoane sunt prinse sub dărâmături, au anunțat serviciile indiene de intervenție, relatează Mediafax.
Incidentul a fost raportat la ora locală 08.30 (06.00, ora României), iar clădirea a fost distrusă în întregime. Prăbușirea a fost catalogată cu nivel maxim de urgență de către pompieri, care au sosit primii la fața locului.
Cel puțin 90 de persoane din cadrul Forței Naționale de Răspuns la Dezastre (NDRF) au fost deplasate pentru a începe operațiunile de căutare și salvare. Aceștia sunt ajutați de către câini special antrenați.
Până în prezent, cel puțin o persoană a fost găsită decedată, iar alte opt au fost spitalizate, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției din Mumbai, Rashmi Karandikar.





