O cincime dintre britanici, împotriva monogamiei



Un britanic din cinci estimează că monogamia nu este potrivită și o treime dintre locuitorii Marii Britanii consideră că acest tip de relație nu este natural, potrivit unui sondaj publicat, duminică, de The Observer, informează AFP. Sondajul, publicat în cadrul unui supliment de 70 de pagini referitor la sexualitate, arată că bărbații și femeile au opinii apropiate asupra monogamiei însă, în funcție de vârstă, tinerii britanici sunt „semnificativ în favoarea promiscuității”.
Astfel, 64% dintre britanicii cu vârste de 16-24 de ani consideră că monogamia este naturală, în timp ce 73% dintre cei cu vârste de peste 65 de ani consideră același lucru.
Studiul a fost realizat de instititul de sondaje ICM research, în septembrie 2008, pe un eșantion format din 1.044 de persoane cu vârste de epste 16 ani.
O cincime dintre respondenți (18%) au recunoscut că și-au înșelat actualul partener și, în cazul a 56% dintre ei, acest lucru s-a întâmplat cu un apropiat al cuplului.
Pe de altă parte, 17% dintre respondenți au recunoscut că au avut relații sexuale la locul de muncă, dintre care 13% au întreținut astfel de relații cu colegii de serviciu, în timp ce tot 17% s-au declarat dispuți să recurgă la sex pentru a obține o avansare în carieră (26% bărbați și 10% femei).
În cadrul studiului, 18% dintre participanți s-au declarat dispuși să întrețină relații sexuale cu cineva pentru bani, în cazul în care suma oferită li s-ar părea suficientă, în timp ce 13% ar lua în calcul o astfel de propunere (41% bărbați și 21% femei).
Mai mult de jumătate dintre britanici (51%) apreciază că prostituția ar trebui legalizată. Astfel, 9% au recunoscut că au apelat măcar o dată la serviciile unei prostituate, în timp ce 91% nu au făcut niciodată acest lucru și 6% iau în calcul posibilitatea de a întreține relații sexuale cu o astfel de persoană.
Deși autorizate din 2005 pe teritoriul britanic, căsătoriile homosexuale nu sunt privite favorabil de populația din Marea Britanie. Astfel, 45% dintre britanici consideră că cuplurile homosexuale nu ar trebui să aibă voie să se căsătorească (55% bărbați și 36% femei) și 56% cred că aceste cupluri nu ar trebui să aibă dreptul de a adopta.
Cu toate că 6% dintre britanici se definesc drept homosexuali sau bisexuali, 13% recunosc că au experimentat „o formă de contact sexual” cu o persoană de același sex.
Pe de altă parte, 24% dintre britanici consideră că homosexualitatea ar trebui să fie ilegală.