O cetate fără istorie

– Cetatea Șcheia sau Cetatea de Apus, construită concomitent cu Curtea Domnească din Suceava, a fost demolată înainte de a fi finalizată
Pe creasta dealului care domină firul șerpuitor al pârâului Șcheia, deal care se leagă printr-o șea prelungă, domoală, împădurită, de platoul marcat de careul de ziduri de piatră al Mănăstirii Zamca, se află ruinele unei fortificații medievale atribuită în tradiția orală locală măritului voievod moldav Ștefan cel Mare. Cetatea Șcheia sau Cetatea de Apus, cum este denumită această fortificație feudală, nemenționată în nici unul din documentele scrise ale vremii, a fost ridicată însă în timpul domniei lui Petru I Mușatinul (1375-1391), în perioada în care centrul politic al Țării Moldovei s-a mutat de la Siret la Suceava. De fapt, tot Petru I Mușat este cel care a ridicat și Cetatea de Scaun a Sucevei, cetate atribuită și ea de popor legendarului domn Ștefan cel Mare, deși acesta a modificat-o și a întărit-o mult mai târziu, după lucrările de fortificare efectuate de Alexandru cel Bun (1400-1432). Cetatea de Apus, construită (din piatră) în afara vetrei orașului la sfârșitul sec. al XIV-lea, cam în același timp cu ridicarea (la început din lemn) de către același Petru I Mușat a Curții Domnești ca nucleu al Sucevei, se înscria, cu siguranță, ca și Cetatea Neamțului, în sistemul de apărare a statului feudal moldav. Ridicată, așa cum spuneam, pe un bot de deal, pe care localnicii l-au numit Dealul Șeptilici, fortificația, așezată strategic, oferă o priveliște largă de la nord către vest, fără a deschide însă o perspectivă și spre Cetatea de Scaun, care este ascunsă privirii de platoul pe care s-a construit mai târziu Mănăstirea Zamca. O cetate fără istorie, întrucât, așa cum au dovedit întârziatele cercetări arheologice (un prim pas l-a făcut arhitectul austriac Karl A. Romstorfer, cel care a dezgropat și
ruinele Cetății de Scaun a Sucevei, care a lăsat și câteva note asupra observațiilor făcute) efectuate în cinci campanii de săpături întreprinse între anii 1952 – 1956, Cetatea de Apus a fost demantelată (demolată) „rapid și organizat” înainte de a fi finalizată. În formă de romb, cu laturile aproape paralele și egale, având în fiecare colț câte un turn de formă rectangulară, Cetatea de Apus a fost demantelată din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, dar acțiunea de scoatere a pietrei, pentru a fi utilizată la alte construcții, a continuat de-a lungul secolelor. Ipotezele formulate de cercetători cu privire la demantelarea cetății vizează fie cauze naturale, care țin de instabilitatea solului (care i-a determinat pe constructori să nu mai continue lucrarea și să recupereze piatra din ziduri), fie situația politică, de vasal față de coroana polonă a domnitorului moldav, căruia i s-a impus să distrugă cetatea care constituia un obstacol și reprezenta o amenințare. Pe urmă a lucrat doar timpul și nepăsarea oamenilor.