Casa de vacanță din Poiana Stampei aparținând unui bărbat din București s-a făcut scrum în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unui puternic incendiu. Flăcările au fost observate de un localnic, care a sunat la 112 în jurul orei 1.30. Pompierii din Vatra Dornei au trimis la locul incendiului două autospeciale și o cisternă de transport apă.
Lupta cu flăcările a durat câteva ore, dar având în vedere că locuința de vacanță era construită din lemn pompierii nu au putut salva prea multe. Cabana a ars aproape în întregime, iar în plus flăcările s-au extins și la o anexă, care, de asemenea, a ars în totalitate.
Prejudiciul se ridică la mai bine de 100.000 de lei, iar pompierii au stabilit drept cauză a incendiului un scurtcircuit.