Foc puternic

O casă de dimensiuni mari a ars violent la Vatra Dornei

Incendiul de la Vatra Dornei
Incendiul de la Vatra Dornei

Un puternic incendiu a izbucnit marți seară la o casă din lemn, de dimensiuni mari, din Vatra Dornei, focul foarte violent plecând din zona acoperișului. Pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei au avut o misiune grea, fiind puse în pericol și case învecinate. Și mai grav, o femeie cu probleme locomotorii era în locuință, însă din fericire a fost scoasă la timp. Ea a primit îngrijiri de la personalul medical SMURD, fără a fi necesară transportarea la spital.
Incendiul a distrus acoperișul și tavanul casei P+1, iar restul construcției, din lemn, s-a degradat, au transmis pompierii militari. De asemenea, s-a degradat și fațada unei case învecinate. Două locuințe din apropiere, tot din lemn, au fost salvate fără a exista pagube.
În jurul orei 21.00, pompierii încă lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și îndepărtarea elementelor de construcție afectate.
Pompierii au intervenit la fața locului cu trei autospeciale cu apă și o ambulanță SMURD.

Incendiul de la Vatra Dornei
Incendiul de la Vatra Dornei
Incendiul de la Vatra Dornei
Incendiul de la Vatra Dornei

Recomandări

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii